Masurile anuntate de compania de telecomunicatii germana Deutsche Telekom privind concedierea a 32.000 de angajati ar putea duce la declansarea unui conflict de munca de proportii. “In cazul in care compania nu va reanaliza situatia, suntem pregatiti sa luptam. Daca echipa de conducere nu va ceda deloc, atunci Telekom se va confrunta cu un conflict major”, a declarat purtatorul de cuvant al sindicatului Verdi, citat de publicatia Frankfurter Allgemeine Sonntagzeitung. Liderii de sindicat intentioneaza sa organizeze luni miscari nationale de protest. Actiunile urmeaza sa aiba loc in timpul sedintei conducerii Deutsche Telekom, in timpul careia urmeaza sa fie aprobata decizia de concediere a salariatilor. Compania germana, care a informat ca masurile sunt impuse de mediul concurential, va renunta la angajati, treptat, in urmatorii trei ani. Economiile generate de aceasta actiune se vor ridica, anual, din 2009, la 1,7 miliarde de euro. Mediafax