“Modalitatea de plată prin intermediul telefonului – NFC – este încă la început în Europa”, a declarat Angus Slater, director de marketing Vodafone România, în cadrul forumului ZF Digital 11, organizat de Ziarul Financiar.
“Tehnologia există, însă trebuie să ne înțelegem asupra modalității de folosire a acestei metode de plată”.
Dacă în Japonia poți face plăți cu această tehnologie de aproape cinci ani, în Europa o asemenea modalitate de plată încă are nevoie de reglementări care să permită realizarea infrastructurii necesare, este de părere Angus.
Rata de penetrare a telefoanelor inteligente (smartphone) în România se situează în jurul valorii de 5%, comparativ cu 8% la nivel mondial, cifre mai mari fiind întâlnite în statele mai dezvoltate precum Marea Britanie, unde se estimează că rata de penetrare va depăși 50%. În țările din vestul Europei rata de penetrare depășește 20%.