Un foarte interesant experiment artistic oferă iubitorilor artelor plastice Galeriile Grand de la Hotel Marriott, din această săptămână.
Tânăra artistă Ana Ștefania Andronic (Buzu) expune câteva dintre lucrările sale reprezentative pentru tehnica de iluminare UV folosită pentru colecția „Another Language” (prezentată în premieră anul trecut la Bochum, în Germania) într-un cadru insolit: acela în care galeria a devenit ea însăși o lucrare de artă, într-o compoziție grafică ce „îmbrățișează” și completează lucrările propriu-zise.
Privitorii vor avea prilejul să facă legătura între două tehnici care se completează și se pun reciproc în evidență. „Decorarea” interiorului galeriei a solicitat-o intens pe artistă care a avut nevoie de o săptămână pentru a realiza întreaga compoziție.
Ana Ștefania Andronic a expus, în ultimii ani, selecții inedite la câteva dintre galeriile importante din țară și străinătate, participând totodată la expoziții de grup. În vârstă de 32 de ani, artista este absolventă a Universității de Arte din București, secția de Grafică (clasa prof. Mircia Dumitrescu).