Purtătorul de cuvânt al ANP a precizat că, până în prezent, unitatea de detenție nu a primit nicio hârtie oficială de la instanță privind decizia de condamnare a lui Adrian Năstase și a celorlalți inculpați din dosarul “Trofeul calității”.
Surse judiciare au declarat, miercuri seară, pentru MEDIAFAX, că Înalta Curte de Casație și Justiție a trimis la Tribunalul București, în jurul orei 20.00, mandatele de executare a pedepselor dispuse în dosarul “Trofeul calității”.
Tribunalul București, instanța de executare, va trimite mandatele la Poliția Capitalei, iar polițiștii de la Serviciul Urmăriri le vor pune în executare, dacă Adrian Năstase și ceilalți inculpați condamnați în dosarul “Trofeul calității” nu se vor prezenta în unitatea de detenție.
Adrian Năstase a fost condamnat definitiv, miercuri, de ICCJ, la doi ani de închisoare cu executare în dosarul “Trofeul calității”, în care este acuzat în legătură cu strângerea de fonduri pentru campania electorală din 2004, când a candidat pentru Președinție din partea PSD.
Irina Paula Jianu, fost inspector general de stat al Inspectoratului de Stat în Construcții, a fost condamnată la șase de închisoare cu executare și cinci ani de interzicere a unor drepturi după ispășirea pedepsei. În cazul acesteia, Completul de cinci judecători a înlăturat sporul de un an de închisoare dispus în prima decizie.
Diana Gasparovici, fost inspector general de stat adjunct la ISC, a primit o pedeapsă de cinci ani de închisoare cu executare, fiindu-i astfel redusă pedeapsa inițială cu un an.
Mihail Cristian Vasile, director general al SC Eurografica SRL, a fost condamnat la șase ani de închisoare cu executare, Marina Ioana Popovici a primit o pedeapsă de cinci ani de închisoare cu executare, iar soțul acesteia, Bogdan Popovici, va executa șase ani de închisoare.
Completul de cinci judecători a menținut celelalte dispoziții dispuse de instanța de fond care a judecat dosarul “Trofeul calității”.
Decizia în dosarul “Trofeul calității” este definitivă și urmează să fie pusă în executare.