Autoritățile române au amânat până la finele anului transmiterea către Comisia Europeană (CE) a unor explicații ample referitoare la ordonanța privind creditele populației, a declarat președintele ANPC, Constantin Cerbulescu (foto). Comisia Europeană a solicitat autorităților române, la finele lunii septembrie, să prezinte clarificări după ce a primit mai multe plângeri privind transpunerea prevederilor directivei europene în legislația națională prin OUG 50/2010, care obligă băncile să aplice principiile de transparență și pentru contractele de credit în derulare, inclusiv cele garantate cu ipotecă. Aceste prevederi exced directiva europeană. Răspunsul României trebuia transmis în termen de o lună de la data primirii scrisorii, respectiv până la data de 28 octombrie. Cerbulescu s-a întâlnit pe 9 noiembrie, la Bruxelles, cu reprezentanți ai Comisiei Europene pentru inițierea dialogului destinat clarificării unor aspecte referitoare la articolul 95 din OUG 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori. “Am solicitat o prelungire a termenului (pentru transmiterea scrisorii – n.red.) cu o lună și jumătate pentru a formula mai amplu tot ce era de explicat.