Avertizarea primita de Romania de la Comisia Europeana (CE) in privinta sectorului energetic a fost cauzata de faptul ca in ultimii doi ani Autoritatea Nationala de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE) nu a transmis executivului UE informatii complete privind o serie de reglementari.
“Avertizarea CE a aparut din cauza ca nu s-au notificat CE aspecte legate de reglementarea consumatorilor non-casnici si a capacitatilor de transport a energiei si gazelor. Acest lucru se putea face, dar nu s-a facut”, a declarat, vineri, in cadrul unui seminar pe teme energetice, presedintele ANRE, Petru Lificiu, citat de Mediafax.
El a adaugat că avertizarea CE nu a vizat doar Romania, ci mai multe state UE, iar pretentia Comisiei pentru transparenta este una normala.
ANRE va transmite CE, in urmatoarele doua luni, informatii prin care va motiva existenta tarifelor regelementate la energia alocata consumatorilor non-casnici, precum si masurile pentru a se conforma cerintelor comunitare.