Compania de constructii Contranscom Benta Targu Mures construieste, in colaboare cu ANL, in judetul Mures, un ansamblu rezidential care cuprinde 84 de case, valoarea totala a proiectului fiind de 4,5 milioane de dolari, a spus Remus Benta, directorul general al societatii.
“Lucrarile de constructie au inceput in luna martie a anului 2000 si vor fi incheiate la sfarsitul acestui an. Amplasamentul face parte din domeniul privat al comunei Sancraiu de Mures si a fost concesionat companiei noastre pana la predarea caselor catre beneficiari, care au posibilitatea de a-l cumpara”, a spus Benta.
ANL a acordat societatii, in vederea dezvoltarii acestui program, un credit ipotecar in valoare de circa 866.000 de euro. Proiectul presupune realizarea a sase tipuri de case cu suprafete cuprinse intre 95,7 si 284,9 metri patrati, care pot fi achizitionate prin credit ipotecar de catre persoane fizice.
De asemenea, Contranscom Benta executa pentru ANL, in calitate de antreprenor general, un complex de locuinte format din 62 de case, cu trei, patru si cinci camere, si un centru comercial, la Targu Mures.
Terenul pe care sunt ridicate constructiile apartine primariei din localitate si a fost transmis Agentiei Nationale pentru Locuinte in folosinta gratuita. Lucrarile au inceput in luna ianuarie 2002 si sunt programate sa fie finalizate in mai 2004.
“Grupul de firme Benta, format, pe langa Contranscom Benta, si din companiie Mobitech, Benta Agro, Sweet Ben JR si Daw Benta Romania estimeaza, pentru acest an, o cifra de afaceri de circa 350 de miliarde de lei, cu aproximativ 38% mai mult fata de nivelul consemnat anul trecut”, a mentionat Benta.
Celelalte patru firme din cadrul grupului activeaza in domeniile tamplariei si mobilei, vopselurilor, agricol si alimentatie publica. Mediafax
Companii
Ansamblu rezidential de 4,5 mil. dolari in Mures
Compania de constructii Contranscom Benta Targu Mures construieste, in colaboare cu ANL, in judetul Mures, un ansamblu rezidential care cuprinde 84 de case, valoarea totala a proiectului fiind de 4,5 milioane de dolari, a spus Remus Benta, directorul general al societatii