Definirea grabita cu “anti” e o moda de pagina intai a revistelor de scandal. Si, adesea, pot fi numite astfel si cele mai onorabile/selecte dintre publicatiile romanesti. Caci partea “cea mai vizibila” a unei doctrine sau atitudini nu e intotdeauna cea mai pregnanta, cea mai importanta, mai definitorie, ci, de multe ori, aceea care a fost investita prin “conspiratii” ale interpretarii si punerii sub reflector.
E, adesea, o “regie”. Obstinatia paguboasa cu care isi tintuiesc romanii personalitatile sub etichete degradante (legionarism, antisemitism, pro-stalinism) conduce la banuiala ca intrebarea parsifalica inca n-a fost formulata.
Nu ma convinge despartirea declarativa de trecut. Spunerea cu pricina nu schimba nimic, cu atat mai mult cu cat ea poate fi oricand mincinoasa. Trecutul se cuvine cantarit, dar rostirea-lepadarii-de-el e cea mai slaba dintre balante. O intelegere adanca te poate ajuta sa mergi mai departe cu tot trecutul. Punerea lui demonstrativa si conjuncturala la colt inseamna, in fond, despartire de viitor. Promiti sa nu poti gandi niciodata deschis, sincer, fara interese de moment.
Nici una dintre cartile despre literatura postbelica romaneasca deja aparute nu mi se pare cu totul satisfacatoare. Utile toate prin tinta pe care si-o propun si aducand franturi de raspuns, raman inca, din varii motive, infierbantate (participiul imi convine, el contine si o doza de neimplicare adevarata, de supunere pasiva la comandamente exterioare). Efortul de obiectivare e insuficient. Autorii isi fac o datorie (de nimeni ceruta, de altminteri, decat poate de oportunismul funciar al omului sub vremi) din a rosti anateme si din a da verdicte pripite, insa, cred ei, foarte corecte politic. “Procesul comunismului” se va face cu adevarat doar cand dosarul va fi instrumentat de judecatori si avocati care nu vor avea nimic de platit ori de rascumparat.
Sa fie vorba de o varianta a limbajului esopic? De la aluziile prea fine si maraitul abia auzit (cat sa nu atraga neaparat pedeapsa), se face saltul in invectiva cea mai dezlantuita si mai sonora (caci, azi, nepedepsita)? Anticomunismul a incremenit in proiect. “Est-etica” e un concept cu totul nefericit, care scuteste rapid, superficial si, deci, vinovat de obligatia oricarei nuantari si exileaza in zona ideologicului primar literatura unei bune parti din Europa. Caci literatura adevarata nu opune o teza altei teze. Ea vorbeste despre omenesc in conditiile orei sale istorice. De ce sa te exilezi intr-o lume cu doua dimensiuni (anti sau pro), cand ai la indemana lumea cu trei dimensiuni, plus Timpul, ca dimensiune implacabil valoranta?
Exista, sper, un anticomunism lucid si dezinteresat, care va si desena portretul cel mai aproape de adevar al trecutului, si un anticomunism de intarziata, interesata bravada, care e sortit sa se inece in propriile emanatii.