Toate intrevederile televizate din aceasta parte a campaniei au suferit de o “scenarita” generalizata, pentru ca in mod constant contextul dezbaterilor a fost manipulat, aranjat si filtrat. Televiziunea publica a excelat prin omisiuni flagrate, in timp ce alte posturi au triumfat printr-o neutralitate vulgara. Au fost apoi o serie de situatii in care candidatii au fost “plasati” de catre diverse televiziuni in momente cu rating redus (respectiv maxim, pentru candidatul puterii), situatii in care unul dintre candidati a fost tinut la poarta unui mediu electronic sau chiar a fost scuipat si injuriat. Dar cu toate excesele de “corectitudine mediatica”, sondajele post-electorale au indicat clar ca dezbaterea televizata ramane si pentru publicul autohton un factor fundamental de persuasiune.
Cea mai stridenta punere in scena politica a fost cea din prima (si ultima) intalnire dintre cei doi candidati la presedintie. Studioul TVR a fost “impartit” in doua campuri vizuale, iar candidatilor le-a fost “atribuit” cate un moderator pe masura. Candidatul “moale” era tintuit de un prezentator cu voce si tinuta calma, iar candidatului “tare” i se distribuiau intrebari de catre un intervievator agresiv. Distribuirea aceasta a continuat la nivelul intensitatii culorilor din fundal si a ajuns pana la cele mai odioase provocari pseudo-jurnalistice. Dialogul final, insa, a demonstrat ca pana si scenariile cel mai bine orchestrate se pot intoarce impotriva creatorilor lor.
Exact la miezul noptii, intr-un moment cand jocurile pareau incheiate, Traian Basescu a rostit deja clasicul monolog “la oglinda”. Dupa apelul la emotii si sentimente, dupa atragerea contra-candidatului in capcana intimitatii egalizatoare, pana si Cristian Tudor Popescu, “pit-bull”-ul de paza al democratiei autohtone, care s-a straduit din greu sa-l proiecteze pe Basescu in ipostaza de ne-prezidentiabil, s-a transformat intr-un simplu catelus ascultator. Cadrul menit sa genereze o atmosfera pozitiva pentru mesajele de stabilitate si liniste s-au transformat intr-o scena incredibila, finalizata luni seara. Cenusareasa, fata nedorita de nimeni, a castigat inca o data.
Traian Basescu, presedintele care nu are fata de presedinte, candidatul cu chip asimetric, cu un obraz gaurit si cu un singur ochi functional a devenit eroul zilei. Numai ca Basescu este anti-eroul prin excelenta, iar victoria lui a dovedit mai mult decat orice ca receptorii de mesaje politice de la noi s-au maturizat si pot fi convinsi mai putin de aspectul exterior cat de proiectia imaginara. Dupa figura “paterna” a lui Iliescu si aceea a “eroului salvator” care s-a dorit a fi Constantinescu, Basescu s-a proiectat pe sine in mentalul colectiv de la noi ca un “Joker”. Pentru prima oara in cultura noastra politica a aparut o figura de “Gambler”, eroul care mizeaza totul pe o singura carte, care castiga din optiunile aflate la limita dezastrului. In sens imagistic si din perspectiva imaginarului colectiv s-a incheiat o epoca si incepe alta. Politica noastra ca o telenovela.