Conducerea producătorului de medicamente Antibiotice Iași (ATB) a majorat de la 16,4 milioane lei la 17,2 milioane lei suma propusă acționarilor pentru suplimentarea capitalului social. Administratorii au anunțat miercuri că vor propune acționarilor majorarea capitalului cu 16,4 milioane lei, de la 56,8 milioane lei la 73,2 milioane lei, însă vineri au propus o creștere a capitalului de 17,2 milioane lei.

Dacă propunerea va fi aprobată, capitalul firmei va crește cu 30%, de la 56,8 milioane lei la 74 milioane lei. Propunerea ar urma să fie discutată într-o AGA programată pentru 26 aprilie. Banii pentru majorarea capitalului vor proveni din dividendele nete din profitul din 2011 și din dividendele nete nerepartizate din anii anteriori. Antibiotice Iași nu a mai distribuit dividende din 2009, când a acordat un dividend de 0,0167 lei/acțiune, din profitul consemnat în 2008.

Pe ordinea de zi a AGA din 26 aprilie figurează și reducerea numărului de membri ai Consiliului de Administrație de la șapte la cinci. Compania estimează un profit brut în creștere cu 13%, la aproape 30 milioane lei. Conform celor mai recente raportări, Ministerul Sănătății deține 53,02% din acțiuni, iar SIF Oltenia (SIF5) are 10,09% din titluri.