Contemporary Literature Press, sub auspiciile Universității din București, în colaborare cu British Council și Institutul Cultural Român anunță publicarea volumului A Mary Shelley Reader, redactat de Mihai A. Stroe. Este vorba deo antologie din proza lui Mary Shelley care duce cititorii către începuturile filmelor și cărților de groază. Frankenstein, primul ei roman, foarte adesea numit și Gotic, a apărut în anul 1818. Un al doilea roman al autoarei,The Last Man, a apărut în 1826: acesta descrie planete-soare care năvălesc în sistemul nostru solar, valuri uriașe și alte nenorociri ce se petrec în jurul anului 2100.
Frankenstein și Dracula, domnitorul român pe numele lui adevărat Vlad Țepeș, sunt foarte des asociați. Antologia pe care o publicăm acum demonstrează însă că proza lui Mary Shelley este și o proză de idei, nu numai una de aprehensiune și groază.Mihai Stroe a ales fragmente care provoacă cititorul să se gândească la trecutul și prezentul literaturii. Acest Reader se adresează tuturor acelora care învață limba și literatura engleză, în speranța că vor redescoperi o autoare din secolul XIX, care scria romane despre secolul XXII.
A Mary Shelley Reader, redactat de Mihai A. Stroe, se lansează oficial la miercuri, 1 august 2012 si poate fi consultată și descărcată din acest moment la adresa de internet: http://editura.mttlc.ro/mary-shelley-reader-stroe.html