Președintele interimar Crin Antonescu a declarat vineri că l-a întâlnit la Cotroceni pe consilierul prezidențial Bujor Bogdan Teodoriu (foto), care și-a exprimat dorința de a merge la Consiliul Concurenței ca membru al boardului, precizând că acest lucru s-a și întâmplat pentru că e un om “capabil și decent”.
“Cotroceniul e destul de pustiu. Am dat niște cifre – peste 30% din totalul personalului e în concediu, iar la nivelul Cancelariei, peste 70%. Toți consilierii au plecat. L-am întâlnit pe domnul Bujor Bogdan Teodoriu, un om pe care îl cunosc de foarte mulți ani și pe care îl apreciez pentru că e un om foarte capabil și foarte decent. Dânsul a exprimat dorința de a merge la Consiliul Concurenței, ceea ce în mod spectaculos am și făcut, cu primul-ministru”, a spus Antonescu.
El a admis că gestul de a-l numi pe un fost consilier prezidențial al lui Băsescu într-un post important, la dorința acestuia, ar putea părea comic pentru unii. “Adică e un gest totuși aproape comic pentru unii ca, intrând noi în Cotroceni, așa răi și ticăloși cum suntem, să-l numim pe un fost consilier al domnului președinte Traian Băsescu într-un post foarte important unde omul își dorea să meargă, pentru că, repet, e un om foarte capabil, îl cunosc de 15 ani și este un economist și un intelectual de valoare.” Bujor Bogdan Teodoriu a fost consilierul lui Băsescu pe probleme economice.