Președintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, că plenul comun va propune, joi, Curții Constituționale un termen pentru formularea unui aviz referitor la cererea de suspendare a președintelui, menționând că acesta va fi de “circa 24 de ore”.

“Le vom propune un termen de circa 24 de ore”, a susținut Antonescu, opinând că avizul ar putea veni până vineri, în partea a doua a zilei.

Birourile Permanente au decis ca joi, la ora 10.00, să aibă loc ședința plenului reunit al Parlamentului pentru citirea cererii USL de suspendare din funcție a președintelui Traian Băsescu.