Mergeam prin lungi piete care se deschideau una intr-alta. Inalte cladiri strajuiau strazile, precum in Antwerpen or Gent…
… Anvers, adica, or Gand…
Nu, am spus bine caci mergeam clar printre flamanzi, le vorbeam limba, eram ei. Ajunsesem la un mare vapor, ancorat in port, asa cum gasesti si in Amsterdam, alaturi de gara, un vapor transformat in hotel, un botel (de la boot, corabie), in loc de motel. Eram cu L. si cu mama, le aratam locul. Le pierdeam, le regaseam, la un moment dat L. imi spune ca mama a plecat, eu ma indignam, de ce ai lasat-o, L tacea, taceam si eu, poate nu s-or fi inteles la ceva, le cautam, nu le gaseam, or le gaseam separat, vaporul era urias, si in tot acest timp eram pe apa dar si pe uscat, le aratam palatele acelea superbe, le laudam Flandra in raport cu Olanda, mai saraca in monumente, mai burgheza, mai banala….
Pacat ca nu profitam si eu de un ghid asa de competent.
Tu nu erai in the picture, caci nu te recunosteam ca atare, dar, curios, mai era acolo ceva, nu stiu ce, un “suplement” neidentificabil, nici privit nici privitor.
Si?
Ma apasa o tensiune, poate s-au mai intamplat alte lucruri, dar nu imi mai pot aminti ce. A latrat cainele in curte si m-am trezit.
Din putul gandirii, as zice.
Nu rade. M-am trezit cu sentimentul ca tu erai acel ceva care intra in vis ca sa-mi poata vedea trecutul, altfel inaccesibil.
De ce-as fi vrut sa intru?
Nu tu voiai sa intri, eu voiam, era trecutul meu si eu ti-l aratam.
Fii serios, mai curand tu visai toate acestea ca sa-ti rezolvi problemele ramase nerezolvate, cum zicea Freud. Ce sa caut eu acolo? De-atfel de unde stiai ca eu eram la chose, das Ding (ca sa vorbesc tot din carti, dar aici ar fi de revenit!), din moment ce el era fara chip?
Nu stiam in vis, ci la trezie, aveam clar impresia ca mi-am visat trecutul ca tu sa-l poti vedea. In vis aratam Antwerpen alcuiva, dar ca sa-l vezi tu, acel ceva nedigerat de vis, netransformat, care nu era in imagine, ci alaturi de ea, tu, acel ceva-cineva care vedea totul, eu inclusiv, ca pe un spectacol pus tot de mine in scena, desi eu eram si parte a lui caci ceva esential urma sa se intample, ceva statea sa se intample, depindea de intalnirea mea cu L. si cu mama, cu care nu reuseam sa ma intalnesc, desi fusesem la inceput impreuna si eram si acum cu totii pe vapor, dar pierduti in multime.
Poate pierderea era problema.
Poate, dar la trezire eu altfel simteam lucrurile.
Sau poate ceva din tine a ramas “prins” in Antwerpen. Ca sa-l recuperezi n-ar fi mai simplu sa-mi arati orasul in realitate?
Nu, Antwerpen-de-vis, Antwerpen-de-trecut nu mai exista si, deci, nu putem merge impreuna prin el, iar cel real este un altul. ti-as arata altceva.
Te temi ca pierzi acel trecut.
Ziua stiu ca l-am si pierdut. Il caut noaptea, dar chiar noaptea stiu ca eu acel trecut nu mai sunt, ci doar el este in mine, la nesfarsit, ca eu pot doar sa aduc ceva-cineva in el in vis, ca trecutul este imposibil de refacut, dar posibil de reprivit, cu o privire dintr-un acum inserat in acel acum de atunci.