Capitalul autohton este reprezentat de șapte companii în anuarul „Cele mai valoroase 100 de companii din România“, care va fi lansat mâine de Ziarul Financiar. Pe de altă parte, statul controlează 18 dintre cele mai valoroase 100 de companii din România, în timp ce firmele cu capital străin sunt cele care domină clasamentul.
Mai multe despre firmele din clasament, antreprenorii care au reușit să intre în ediția din acest an a anuarului, dar și modificările față de numărul anterior, precum și interviuri cu manageri, antreprenori sau consultanți puteți afla doar din anuarul „Cele mai valoroase 100 de companii din România“.
Catalogul a ajuns la ediția cu numărul opt și este unul dintre cele mai longevive proiecte ale Ziarului Financiar, fiind lansat în 2006.
Topul din acest an a fost realizat pe baza rezultatelor financiare din 2012 în cazul companiilor necotate și pe baza capitalizării bursiere a companiilor listate la data de 1 noiembrie 2013 (în ediția precedentă pentru companiile cotate a fost luată ca referință capitalizarea la 30 septembrie 2012).
Ca în fiecare an, topul a fost realizat în colaborare cu casa de investiții Capital Partners.
Prima ediție a anuarului a apărut în 2006 din dorința de a avea o oglindă a celor mai puternice companii din România exprimată simplu, printr-un număr.
Anuarul „Cele mai valoroase 100 de companii din România“ este un demers teoretic prin care Ziarul Financiar încearcă să răspundă la întrebarea cât mai valorează o companie astăzi.
Citiți mai multe în anuarul „Cele mai valoroase 100 de companii din România“ care apare mâine pe piață.
Articol publicat în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 27.11.2013