Trei bănci de top 10 – Banca Transilvania, Alpha Bank și ING – împlinesc anul acesta 20 de ani de la intrarea pe piață, olandezii de la ING sărbătorind și 10 ani de la lansarea diviziei de retail.
Și Nextebank, succesoarea Romexterra, a adunat 20 de ani de operațiuni, în prezent pregătindu-se de a doua schimbare a acționarului majoritar. Alpha Bank și Nextebank au aceeași zi de naștere în registrul instituțiilor de credit de la BNR – 2 martie 1994.
