Anul 2003 poate fi numit anul renasterii, al recastigarii sperantei. Majoritatea economiilor lumii s-au trezit la viata dupa o lunga perioada de hibernare, dupa esecuri si prabusiri care au antrenat convulsii si au sporit neincrederea. Nu a fost un an spectaculos – dupa cum nici un analist nu se astepta la acest lucru, insa a marcat trecerea la o noua etapa a ciclului economic, dupa o dureroasa recesiune si o anevoioasa stagnare. Pentru prima data dupa ani buni, economistii se incumeta sa faca proposticuri pozitive, care desi sunt moderate, indica faptul ca greul a trecut.
A fost un an in care s-au depasit multe limite si s-au stabilit multe noi maxime, in care preturile au crescut, activele s-au apreciat iar bursele au urcat frenetic la cele mai inalte cote.
In anul recastigarii echilibrului, consumatorii si-au redobandit increderea in mediul de afaceri, companiile au investit mai mult si au obtinut profituri grase, iar autoritatile, marcate de experienta trecutului, au lansat pachete de masuri monetare, financiare si economice, menite a stimula economiile si de a le asigura o crestere sanatoatasa si durabila.
Cine ar afirma insa ca toate lucrurile au mers struna si ca linistea si echilibrul au domnit in universul vietii economice ar fi foarte departe de adevar. Anul 2003 a fost marcat de foarte multe tensiuni, care, prin magnitudinea lor, ar fi putut oricand destabiliza sistemele economice din intreaga lume. De la maladii distrugatoare, la conflicte armate, dispute comerciale,valutare si bugetare – toate si-au lasat o amprenta mai mult sau mai putin adanca in anul care a trecut.
Faptul ca economia mondiala a supravietuit tuturor acestor dificultati i-a facut pe analisti sa priveasca viitorul cu mai multa incredere si sa spere la mai multa prosperitate.
Oaia neagra
In toata aceasta poveste insa, piata valutara, si mai ales dolarul, este fara echivoc oaia neagra din intreg sistemul financiar mondial. Dolarul a reusit sa se transforme, in numai un an, dintr-un activ financiar solid, cu prestanta, dorit de toti investitorii, a carui nume inspira incredere si siguranta absoluta, intr-o continua sursa de dezechilibre si tensiuni. Desi analistii se asteptau la o depreciere a dolarului, anticipata inca din momentul in care administratia americana a decretat celebra politica a dolarului slab, nimeni nu era pregatit pentru ceea ce era sa urmeze.
Din ianuarie si pana in decembrie, moneda americana a spart numeroase recorduri, negative insa, depreciindu-se fata de majoritatea devizelor lumii. Moneda euro, dolarul australian si cel canadian, lira stelina au urcat la maxime istorice fata de moneda verde. S-au spart atatea praguri psihologice incat notiunea de prag, in sine, si-a pierdut total relevanta.
Acum, la sfarsitul anului, cand trebuie facut un bilant si stabilite proiectii pentru perioada urmatoare, nimeni nu se mai incumeta sa mai faca pronosticuri. si chiar daca fac, cine oare mai are curajul sa le asculte?
Cum a inceput totul
Sub multe aspecte, 2002 a fost anul redresarii economice care nu a avut loc. In principal in Statele Unite investitorii se asteptau la o revenire puternica, insa scandalurile corporatiste au inabusit orice tentativa de dezghetare a economiei. Pentru dolar inceputul anului debuta sub semnul unei mari incertitudini: declinul inregistrat anul trecut se va accentua si mai tare in 2003 sau moneda americana isi va arata din nou muschii, ca in vremurile bune.
Variabilele de la care s-a plecat in estimarea unor evolutii posibile, identificate de o publicatie economica de prestigiu, erau in numar de cinci. Fluxurile globale de capital, deficitul SUA al contului curent ce continua sa ia proportii, perspectiva unui razboi cu Irakul, politica in privinta dolarului a administratiei Bush si economia Statelor Unite – toate aveau sa joace un rol important in evolutia monedei americane.
Anul trecut, cursul dolarului a scazut cu 10 pana la 17% fata de principalele valute. Pe 31 decembrie 2002, moneda euro era cotata la un curs de 1,05$, in evidenta crestere fata de nivelul inregistrat la finele lui 2001, de 89,15 centi. Dolarul a pierdut teren si in fata yen-ului japonez, incheind anul 2002 la 118,76 yeni, fata de 131,6 yeni la 31 decembrie 2001.
Cele mai pesimiste estimari vedeau un declin al dolarului fata de euro de 8% – 12%, in timp ce fata de yen dolarul era cotat la 120 – 125 yeni.
Cei care s-au bazat pe aceste proiectii – si implicit s-au protejat impotriva fluctuatiilor valutare, au avut numai de pierdut: aproape de finele anului, euro e cotat la 1,24$, iar dolarul a scazut la 107 yeni.
Razboi, atentate si Saddam
Razboiul din Irak, similar virusului SARS, a jucat un rol important in declinul dolarului. Pietele financiare au asteptat cu infrigurare, vreme de cateva luni, ca administratia americana sa ia o decizie, iar anticiparea razboiului a intins la maxim nervii investitorilor. Dolarul incepea sa cada incet dar sigur, iar majoritatea stirilor pozitive venite din directia economiei americane nu mai produceau nici un efect. Raportul investigatorilor, sub sefia lui Hans Blix, prin care se arata ca Irakul, desi cooperant, nu reusea sa demonstreze ca nu detine arme de distrugere in masa, a tulburat si mai mult apele pe pietele financiare din intreaga lume.
Dupa cum era de asteptat, dolarul si bursele au fost primele victime ale razboiului din Irak. Aurul, alaturi de alte metale pretioase, a devenit refugiul investitorilor, pretul acestuia – similar cu cel al petrolului, urcand ametitor la cele mai inalte cote.
Desi finalizarea operatiunilor din Irak a venit mai repede decat anticipau cei mai optimisti observatori, dolarul nu a primit gura de oxigen de care avea atata nevoie. Se parea ca moneda americana intrase pe o traiectorie descendenta de pe care nimic si nimeni nu o mai putea scoate.
Graitoare in acest sens a fost si capturarea, cu putin timp in urma, a fostului presedinte al Irakului, Saddam Hussein. Dolarul a cunoscut, la o zi dupa eveniment, cateva momente de glorie, retragandu-se insa in tocmai aceiasi sedinta aproape de o noua minima istorica. Razboiul si atentatele numeroase – conform unei statistici, un soldat american a murit, in medie, pe zi, in Irak – au lasat urme adance in memoria investitorilor, care nu mai reactionau la alte stiri decat la cele negative.
Gaura din economia americana
Un alt factor care a inclinat puternic balanta in favoarea monedei euro a fost deficitul de cont curent al Statelor Unite, care prin amplitudinea si viteza cu care se adancea, antrena temeri ca economia americana se va prabusi si va trage in jos si dolarul. Cu un deficit de 10 ori mai mare decat PIB-ul Romaniei(500 mld. dolari, 5% din PIB), SUA avea nevoie de fonduri de aproape 2 mld. $ pe zi pentru a acoperi aaceasta gaura, cu estimari ce vedeau aceasta cifra ridicandu-se anul viitor la 3 mld. $. Principalii finantatori ai deficitului american sunt bancile asiatice, care detin rezerve denominate in dolari estimate la 1.660 mld. $. Pe masura ce dolarul se deprecia aproape in fiecare zi, pierzandu-si astfel atractivitatea, investitorii asiatici si-au limitat achizitiile, lasand practic SUA la limita imposibilitatii de a-si finanta deficitul. Temerile autoritatilor americane s-au reflectat imediat si in evolutia dolarului.
Pe de alta parte, economia americana s-a dovedit in 2003 a fi una din cele mai performante, inregistrand o crestere de 4%, o inflatie sub 2%, si un somaj – una din vechile boli ale economiei americane – sub 6%. Toate acestea, coroborate cu o ascensiune fulminanta a burselor americane, s-au dovedit incapabile sa opreasca caderea dolarului.
Controverse asiatice
China a trisat! Cel putin asa au sunat acuzele americanilor, adresate nu numai Chinei ci si asupra altor state asiatice care controlau artificial evolutia monedelor nationale cu scopul de a-si spori competitivitatea economiilor. Daca China si-a legat moneda la o cota de 8,27 yuani pe dolar, Japonia inunda trimestrial piata cu mii de miliarde de yeni pentru a impiedica cresterea monedei nationale. SUA a motivat in repetate randuri ca cele doua state sunt de vina pentru deficientele din economia americana, si a incercat sa le convinga sa renunte la politicile lor. In ciuda unor tratative intense, Bush a ramas numai cu promisiuni. Incapacitatea administratiei americane de a rezolva problema asiatica s-a reflectat, asa cum era de asteptat, si asupra dolarului.
G7 si politica dolarului slab
Un dolar slab, la urma urmei, este un element de sprijin pentru economia americana. Nu insa si pentru restul lumii. Proclamata inca din 2002, aceasta politica a devenit vizibila abia in 2003, iar autoritatile americane au privit cu un sentiment de satisfactie cum dolarul pierde zilnic teren in fata altor devize majore. Cu siguranta ca aceasta politica a functionat, stimuland exporturile, traditionalul motor al economiei, insa a lovit puternic in profiturile marilor producatori internationali.
La inceputul lunii septembrie FMI declara lumii ca sistemele financare internationale nu mai sunt vulnerabile. Reunite in septembrie la Dubai, grupul celor mai bogate state ale lumii(G7) a demonstrat exact contrariul. Solicitand o mai mare flexibilitate a sistemelor ratelor de schimb si sustinerea unei politici a dolarului slab, comunicatul G7 – la care au subscris si statele cel mai puternic afectate de acasta politica – a provocat dezechilibre majore pe majoritate pietelor financiare. Bursele de actiuni si obligatiuni s-au prabusit, dolarul s-a depreciat masiv fata de euro, lira sterlina si yenul japonez, iar titlurile principalilor exportatori s-au depreciat puternic. Tentativa ulterioara a lui John Snow de a calma pietele nu a avut nici un efect. Secretarul Trezoreriei americane a continuat sa sustina, in ciuda realitatii evidente, ca SUA nu a renuntat nici o secunda la politica dolarului puternic.
In cea mai recenta interventie, oficialul trezoreriei a declarat ca deprecierea dolarului a fost voita, controlata si graduala.
Europa sufera
Moneda unica, si implicit economia zonei euro, a avut cel mai mult de suferit de pe urma aprecierii dolarului. In 2003, euro s-a apreciat cu aproape 18% fata de dolar. Economiei de 8.000 de mld. $ a zonei euro a fost lovita anul acesta de numeroase controverse si dispute, pornind de la incalcarea regulilor Pactului de Stabilitate si incheind cu cearta privind adoptarea unui nou buget. Toate laolata au facut ca avansul inregistrat anul acesta sa fie unul modic, de aproape 0,5%. Intarirea monedei euro, o adevarata piatra de moara pentru economia europeana, a avut ca principal efect reducerea incasarilor din exporturi.
Banca Centrala Europeana, insa, refuza orice interventie, argumentand ca declinul dolarului era asteptat si este in plan cu estimarile initiale. Pragul de interventie ar fi, potrivit oficialilor, la 1,35 euro-dolar.
Cine a castigat
In principal, exportatorii si implicit economia americana. Cum insa speculatorii si investitorii au inceput sa evite tot mai mult piata valutara, din cauza fluctuatiilor frecvente al devizelor, piata si-a indreptat atentia catre activele sigure, precum aurul si platina. Platina, in special, a atins nivelul maxim al ultimilor 23 de ani, la 819 dolari pe uncie, ridicand avansul anual la 37%. La randul sau, aurul a sarit de pragul psihologic de 400 dolari pe uncie, cel mai inalt nivel din luna septembrie 1996. De la mijlocul lunii iunie, aurul s-a scumpit cu peste 17%, pe fondul tensiunilor din Orientul Mijlociu si datorita deprecierii dolarului.
La randul lor, lira sterlina a ajuns la maximul ultimilor 5 ani fata de dolar, motiv de bucurie pentru investitorii in moneda britanica. Daca inceputul anului a fost nefast pentru pentru piata de capital americana – cel mai important indice bursier american, Dow Jones, cazand sub pragul psihologic de 8.000 de puncte, finele lui 2003 a adus o schimbare radicala. In decembrie, Dow Jones urcase peste 10.000 de puncte, iar indicele S&P ajunsese la 1.089 de puncte, cel mai inalt nivel din mai 2002. Producatorii de petrol au avut la randul lor de castigat, pe masura ce pretul petrolului a sarit de 33 dolari pe baril.
gabriel.taranu@zf.ro