Lichidatorul judiciar al societății Home Art Galleria SA – în faliment, debitoare în dos. nr. 26567/3/2012 aflat pe rolul Tribunalului București, Secția a VII-a Civilă, anunță organizarea licitațiilor publice pentru vânzarea fostului complex comercial situat în Calea Rahovei nr. 157D, Sector 5, București (lângă Piața de Flori Rahova), compus din teren intravilan de 8.532 mp și construcții tip comercial cu o suprafață construită de 4.303 mp, situat în București, str. Calea Rahovei, nr. 175D, Sector 5.
Activul propus spre vânzare reprezintă o șansă extraordinară pentru cei interesați să investească într-un obiectiv imobiliar situat într-o zonă centrală a Municipiului București, în plină dezvoltare și cu potențial în mediul afacerilor.
Bunul imobil are front stradal la Calea Rahovei, iar în apropierea acestuia se află Grădina Palatul Bragadiru, Academia Română, Piața de Flori Rahova și Palatul Parlamentului. De asemenea, precizăm că acest activ imobiliar este inclus în lista monumentelor istorice publicată pe site-ul Ministerului Culturii, cod B-II-m-B-19501.

Prețul minim de vânzare la prima licitație este de 8.500.000 Euro, plus TVA.
Prima licitație va avea loc la data de 28.03.2024, ora 13.30, iar înscrierea la licitație se realizează prin transmiterea documentelor și îndeplinirea condițiilor precizate în Regulamentul de vânzare aprobat de către creditorii debitoarei. În situația în care bunul nu se valorifică la prima licitație, lichidatorul judiciar va organiza licitații publice ulterioare, la două săptămâni, în zilele de joi, ora 13.30.
Licitațiile publice organizate pentru valorificarea activului imobiliar vor fi deschise, competitive, cu strigare și prezență fizică, iar ele se vor desfășura în condițiile Regulamentului de vânzare și a Caietului de sarcini aferent, completate cu dispozițiile Legii 85/2006 privind procedura insolvenței.
Pentru informații suplimentare, inclusiv Regulamentul de vânzare, puteți consulta pagina noastră de internet https://www.business-recovery.ro/vanzari/ sau ne puteți contacta la adresa de e-mail office@bda.com.ro sau tel. 021.322.03.12.