Sistemul de operare al Google, Android, s-ar putea regăsi în viitor nu numai pe smartphoneuri și tablete, ci și pe automobile potrivit siteului autoblog.com.


Furnizorul de componente Harman International, care produce inclusiv sistemele audio premium Harman/Kardon, a lansat un nou nou sistem de infotainment care integrează Android Open Accessory Protocol pentru a permite utilizatorilor să conecteze telefonul sau tableta cu Android la mașină și să permită controlul deviceului prin intermediul comenzilor din mașină sau a comenzilor vocale.

Prin adoptarea și implementarea protocolului Android, sistemele Harman vor avea acces la muzică, filme și aplicații legate de navigare, alături de primirea și trimiterea de SMS-uri și e-mailuri. Alte aplicații integrate legate de navigație sau puncte de interes sunt deja disponibile prin intermediul programului de la Harman Aha Radio, care permite utilizatorilor să audă noutățile de pe Facebook sau Twitter, să primească news feeds personalizate, să asculte alerte legate de trafic sau vreme și să asculte radio pe internet.

Noul protocol suportă sistemele de operare Android 3.1 pe tablete și de la Android 2.3.4 pe smartphoneuri.

În prezent Audi utilizează Google Maps pentru sistemul de navigație, iar BMW a integrat deja de ceva vreme Google Search în sistemul iDrive.