Economia Portugaliei a crescut în primul trimestru al acestui an comparativ cu precedentul, iar Grecia se menține pe drumul cel bun în încercarea sa de a-și atinge ținta de deficit, semn că aceste două economii încep să își revină, scrie The Wall Street Journal.
Potrivit datelor ce urmează a fi publicate în următoarele zile, deficitul bugetar al Greciei s-a redus cu circa 40% în primele cinci luni ale anului, potrivit ministrului grec de finanțe George Papaconstantinou. Veniturile de la bugetul de stat în perioada ianuarie – mai au crescut cu 8%, în timp ce cheltuielile s-au redus cu peste 10%, a spus el.
Informațiile furnizate au oferit speranța că economia lovită de recesiune ar putea surprinde, iar scăderea economică ar putea fi sub estimări.
Anul trecut Grecia a anunțat un deficit bugetar de 13,6% din Produsul Intern Brut și a promis să îl reducă în 2010 la 8,1% din PIB.
“În următoarele zile, vom prezenta datele privind situația bugetară pentru primele cinci luni”, a spus Papaconstantinou. “Declinul deficitului bugetar se apropie de 40%.”
“Pentru a reduce deficitul de la 13,6% la 8,1% din PIB, ar însemna o scădere de 40%. Astfel, cu alte cuvinte, suntem pe drumul cel bun”, a adăugat el. “Sunt moderat de optimist că vom reuși să obținem exact ce ne-am propus.”
În Portugalia, economia a crescut cu 1,1% în primele trei luni din 2010 comparativ cu ultimele trei din 2009, în condițiile în care consumul și exporturile au avut o evoluție pozitivă, potrivit unui raport al Institutului Național de Statistică. Economia a crescut în trei din ultimele patru trimestre.
Trimestru la trimestru, economia Portugaliei a avut al doilea cel mai puternic avans din Uniunea Europeană, după Suedia, potrivit Eurostat.
Comparativ cu perioada similară a anului trecut, avansul economiei a fost de 1,8%, după ce în ultimele trei luni ale lui 2009 declinul anual fusese de 1%. Aceasta a fost prima creștere anuală din ultimele șase trimestre. Rezultatele oficiale au fost similare estimărilor, creștere de 1% trimestrial și de 1,7% an la an.