Adunarea Generală a Acționarilor de la SIF Muntenia (SIF4) are toate șansele să intre în istorie ca unul dintre cele mai mari scandaluri din istoria zbuciumată a pieței de capital din România.
La o săptămână de la desfășurarea ședinței hotărârile nu au fost încă publicate pe bursă, iar acționarii nu știu dacă punctele de pe ordinea de zi au fost aprobate sau respinse. Care este explicația conducerii SIF? “Cu ocazia numărării voturilor exprimate (…) au apărut diferențe legate de interpretarea anumitor voturi exprimate prin corespondență”, se arată într-un raport transmis ieri bursei de către Marian Dinu, președintele Consiliului Reprezentanților Acționarilor SIF Muntenia.
O explicație care a reușit să-i bulverseze pe investitorii care așteptau un deznodământ în acest caz. Ce înseamnă “interpretarea voturilor”? Un acționar poate vota în trei feluri: “pentru”, “împotrivă” sau “abținere”. Dacă nu a ales una dintre cele trei variante, atunci votul este nul. Ce este de interpretat? Ce este atât de greu de numărat?
Un asemenea anunț nu face decât să confirme ceea ce se bănuia de anul trecut, când s-a aprobat proiectul de majorare a pragului de deținere la SIF-uri de la 1% la 5%: acționarii au devenit mai puternici și amenință serios pozițiile administratorilor SIF, care conduc aceste companii de peste 15 ani. Nu mai sunt dispuși să accepte rezultatele prezentate de aceștia. Nu se mai mulțumesc cu dividendele pe care aceștia le propun și să le lase la dispoziție zeci de milioane de euro pe care să le investească fără niciun control din partea acționarilor.
Administratorii SIF nu sunt încă pregătiți să se dea la o parte. De aceea voturile trebuie “interpretate”. Altfel ar fi simplu: bilanțul fie s-a aprobat, fie s-a respins, la fel și dividendul.
Faptul că doar 10% dintre acționarii SIF care s-au revoltat în AGA au reușit să dea peste cap un sistem bine pus la punct de ani de zile, cu voturi prin corespondență care susțineau tot ce propuneau administratorii, arată că poziția patriarhilor de la SIF-uri este tot mai vulnerabilă. Iar SIF Muntenia a picat prima, pentru că este cea mai expusă. Cu 30% din acțiuni în mâna unor milioane de acționari reziduali (care dețin mai puțin de 500 de acțiuni fiecare), cu alți 40% din acționari care nu vin niciodată la AGA, cu un cvorum de 20%, este ușor ca un grup de acționari care deține 10% din acțiuni să facă revoluție, să respingă ordinea de zi și chiar să schimbe Consiliul de Administrație.
Totuși, nici tabăra revoluționară nu iese cu o poziție publică, semn că este dispusă la “interpretări”. Cu excepția lui Gheorghe Iaciu, niciunul dintre acționarii revoluționari nu a ieșit cu o poziție publică după AGA. Niciunul nu reclamă lipsa de transparență și faptul că este nevoie de o săptămână de “deliberări” pentru a se număra niște amărâte de voturi.
O poziție cel puțin ciudată din partea unor fonduri care au vociferat foarte mult în trecut când a fost vorba despre cazuri asemănătoare. O situație cel puțin bizară, care nu face decât să adâncească criza de imagine de care suferă piața românească de capital.
Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.