Apartamentele din Cluj-Napoca s-au ieftinit cu 2,2% din luna octombrie 2012 și până în prezent, de la 924 de euro la 904 de euro pe metru pătrat, conform unei analize a imobiliare.ro. Locuințele din ansamblurile rezidențiale noi au consemnat un declin de 3,6%, de la 865 la 834 de euro pe metru pătrat util, în timp ce unitățile locative din blocurile vechi s-au apreciat cu 0,9%, de la 974 la 983 de euro pe metru pătrat.

În ceea ce privește evoluția prețurilor la nivel național, prețul mediu cerut pentru apartamentele noi și vechi scoase la vânzare în marile orașe din țară a scăzut cu 8,2% în ultimele 12 luni, de la 984 de euro pe metru pătrat, în octombrie 2012, până la 903 de euro pe metru pătrat, la finele lunii octombrie 2013, cea mai mică valoare înregistrată de la începutul crizei și până în prezent.

Portalul Afacerilor Imobiliare este proprietatea companiei RealMedia Network din Timișoara. Portalul a depășit de curând pragul de 675.000 de vizitatori unici pe lună și cuprinde oferte din toate categoriile imobiliare la nivel național.