Cinci linii de cale ferată sunt închise, pe alte șapte se circulă cu restricții, iar 197 de trenuri de călători sunt anulate joi, au anunțat reprezentanții Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.

Potrivit situației anunțate până la ora 9.00, din cele 1.947 de trenuri de călători au fost anulate 197, fiind închise cinci linii de circulație, pentru deszăpezire.

De asemenea, pe șapte linii de cale ferată se circulă cu restricții, locomotivele electrice fiind înlocuite cu locomotive Diesel.

Județele Caraș-Severin, Timiș, Arad, Hunedoara, Alba, Cluj, Bihor, Sălaj, Satu Mare, Maramureș și Bistrița-Năsăud sunt sub avertizare cod galben de ninsori și viscol până joi, la ora 18.00.