Aproape toate străzile din Sectorul 1 al Capitalei au fost afectate, vineri, de o pană de curent, din cauza unei defecțiuni la două puncte mari de alimentare din zonele Romană și Victoriei.
Potrivit reprezentanților Enel Distribuție Muntenia, în urma defecțiunilor de la cele două puncte de alimentare au fost afectate mai multe străzi din zona Romană – Victoriei, printre care bulevardele Dacia, Magheru, Titulescu, străzile Aurel Vlaicu, Griviței, Calderon, Lascăr Catargiu, Lahovari, Polonă, Mihai Eminescu, Piața Cantacuzino, AD Xenopol și străzile adiacente.
În urma avariei au fost afectate blocurile și casele din aceste zone, mai multe instituții, iluminatul public și zone comerciale. Defecțiunea ar putea fi remediată în jurul orei 19.00, au precizat reprezentanții Enel Distribuție Muntenia.