Bursa de la București a crescut cu 0,35%, într-o piață în care ordinele de cumpărare plasate de un investitor mai mare au continuat să ridice prețurile cotațiilor acțiunilor SIF-urilor cu până la 3,8%, cu excepția SIF Banat-Crișana, care la finele ședinței a trecut în scădere ușoară.
“O evoluție în termeni relativ normali a piețelor externe și apropierea de sezonul convocărilor adunărilor generale pot insufla optimism în piața locală de capital, fapt ce ar determina o creștere a volumelor de tranzacționare, cât și a cotațiilor. Acțiunile spre care investitorii se vor orienta cu precădere în această perioadă vor fi blue-chipsurile (cele mai lichide acțiuni – n.r.), iar între ele diferențierea va fi făcută de așteptările față de dividend”, a declarat Mihai Chișu, broker la IFB Finwest.Rulajul pieței acțiunilor, de 28,8 mil. lei (6,6 mil. euro), a fost cu puțin peste lichiditatea ședinței precedente, de 28,6 milioane lei (6,5 mil. euro).
“Ținând cont de perioada dificilă pe care o traversează piețele internaționale, este lesne de înțeles că interesul investitorilor străini față de piața de capital din România va rămâne la cote reduse, însă listările statului și îmbunătățirea calitativă a bursei pot atrage interesul jucătorilor externi”, a mai spus brokerul.
La deschiderea sesiunii de joi acțiunile SIF-urilor s-au menținut pe linia ascendentă începută în ultima oră de tranzacționare de miercuri și au avansat cu până la 2,5%. În jurul orei 10:40 creșterile s-au accelerat până la 4,8%, în cadrul unor tranzacții cu volume mai mari de acțiuni, însă în următoarele 15 minute ascensiunea a încetinit.
La finalul ședinței titlurile a patru dintre SIF-uri înregistrau creșteri cuprinse de 1,22% – 3,85%, în timp ce acțiunile SIF Banat-Crișana erau în scădere cu 0,27%. Operațiunile cu titlurile celor cinci SIF-uri au cumulat 13,2 milioane lei (3 mil. euro) și au acoperit 46% din lichiditatea pieței acțiunilor, de 28,8 milioane lei (6,6 mil. euro).
Titlurile SIF-urilor au influențat evoluția indicelui BET-FI, acesta avansând cu 1,05%. Indicele include și acțiunile Fondului Proprietatea (FP), care au coborât cu 0,67%.
Totodată, indicele extins al Bursei, BET-XT, a crescut cu 0,52%. Indicele reflectă evoluția primelor 25 de acțiuni în funcție de lichiditate, inclusiv SIF-urile și Fondul Proprietatea.
Creșterile înregistrate încă de miercuri de titlurile SIF i-au determinat pe brokeri să creadă că evoluția a fost determinată de ordinele de cumpărare plasate de un investitor mai mare, care au atras atenția și speculatorilor. Cei din urmă au început să ridice treptat prețurile, anticipând că vor putea vinde ulterior la prețuri mai mari.
“Cred că ședința de ieri a fost una de semnalizare a potențialului pe termen mediu al acestor titluri, iar volumele mari de astăzi (joi – n. r.) confirmă interesul în creștere pentru aceste acțiuni. Pe lângă interesul oferit de creșterea limitei de deținere (de la 1% la 5% din acțiuni – n. r.), trebuie remarcat potențialul mare pe care îl au aceste companii prin prisma dividendelor pe care ar urma să le acorde. Vânzarea participațiilor de la BCR a generat profituri suplimentare pentru majoritatea SIF-urilor, astfel că este posibil să vedem un dividend substanțial”, a declarat Mihai Chișu.
La prețuri ușor peste ultimele cotații de miercuri au fost realizate și tranzacțiile cu majoritatea acțiunilor de la BVB, însă rulajele au fost reduse.
Indicele BET, al celor mai lichide zece titluri, a încheiat ziua în stagnare, fiind ținut la nivelul de miercuri de scăderile înregistrate de titlurile Fondului Proprietatea (-0,64%) și BRD (-1,38%). Cele două acțiuni au o pondere cumulată de 39,85% în calculul indicelui.
Acțiunile companiilor din sectorul energetic au dus indicele BET-NG cu 1,43% peste închiderea ședinței precedente.
Titlurile Fondului Proprietatea au revenit pe prima poziție în topul rulajelor, cu transferuri de
11 milioane lei, iar prețul a scăzut cu 0,67%, la
0,427 lei. Operațiunile cu titlurile FP au asigurat 38% din lichiditatea pieței acțiunilor.
La finalul ședinței de la București bursele de la Paris și Frankfurt avansau cu până la 1,1%, iar piața de la Londra era în stagnare. În creștere, cu cel mult 1,9%, erau și majoritatea piețelor din Europa Centrală și de Est.
De urmărit astăzi
-
Acțiunile Transelectrica București (TEL), după ce compania a făcut public bugetul detaliat pe anul în curs. Astfel, compania și-a propus pentru 2012 realizarea unui profit brut de 51,7 mil. lei, câștigul din activitatea de bază estimat, de 84,5 mil. lei, urmând să fie diminuat de pierderile de pe partea financiară, care au fost prevăzute la nivelul de 32,8 mil. lei. Titlurile Transelectrica au stagnat ieri la un preț de 17,6 lei/acțiune.
-
Titlurile SIF Moldova (SIF2), care au urcat pe bursă în ultimele două ședințe cu 10,5% după ce conducerea societății a anunțat că vrea să flexibilizeze procesul decizional prin eliminarea barierelor de cvorum la adunările generale ale acționarilor și să delege anumite competențe către Consiliul de Administrație în probleme precum majorarea de capital și răscumpărarea de acțiuni proprii. Ieri cotația SIF Moldova a ajuns la 1,215 lei/unitate.
-
Acțiunile Carbochim Cluj (CBC), care au urcat pe bursă cu 15% consecutiv pentru a doua ședință, iar prețul a atins nivelul de 7,67 lei/unitate. Principalul acționar al companiei este omul de afaceri Cătălin Chelu, care anul trecut a ajuns să dețină peste 33% din acțiuni. Consiliul de Administrație al societății nu i-a permis acestuia să convoace AGA pentru alegerea unor noi administratori pe motiv că omul de afaceri nu a depus documentația aferentă la CNVM pentru derularea ofertei publice obligatorii.
-
Evoluția burselor internaționale, după ce piața americană a deschis ședința de ieri pe minus, indicele S&P 500 pierzând 0,3%. Pe plan european, la aceeași oră indicele german DAX urca cu 0,9%, iar cel francez CAC 40 avansa cu 0,3%.