Întrebat, după videoconferința cu prefecții de la sediul Ministerului Administrației și Internelor, la care au participat premierul Emil Boc și ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, câte persoane au murit în ultimele zile, când temperaturile au fost extrem de scăzute, ministrul Traian Igaș a spus că este vorba de aproximativ 30 de persoane.
Ministerul Sănătății anunța, vineri, că numărul deceselor înregistrate de la emiterea avertizării de ger a ajuns la 24, ultimele două decese fiind înregistrate în județele Tulcea și Sălaj.
Ulterior, autoritățile locale au anunțat că un bărbat a murit, cel mai probabil din cauza frigului, la Constanța, el fiind descoperit de polițiști într-un imobil dezafectat din oraș.
Un alt bărbat, în vârstă de 57 de ani, a murit din cauza gerului la Cluj-Napoca, trupul acestuia fiind descoperit vineri, de medicii de la Ambulanță într-o mașină abandonată pe una din străzile din zona centrală.
Totodată, 312 persoane fără adăpost și cu hipotermie au fost transportate, până vineri, de către serviciile de ambulanță și echipajele SMURD la unitățile sanitare și în centrele sociale. Dintre acestea, 119 au avut nevoie de îngrijiri medicale în unitățile și compartimentele de primiri urgență, preciza Ministerul Sănătății.