Producătorul de articole din por­țelan Apulum din Alba Iulia va in­vesti 2 mil. euro în acest an pentru creș­te­rea capacităților de producție, în con­di­țiile în care din luna mai a anului tre­cut comenzile la export au depășit cu mult capacitatea fabricii.

Fabrica Apulum din Alba Iulia pro­du­cea anual 7.200 de tone de por­țelan, adică în jur de 18 milioane de pie­se, iar decizia acțio­na­rilor este de a cum­pă­ra un nou cuptor de ar­dere rapidă a por­țe­lanului, cu o ca­pacitate de 3.200 de to­ne pe an. “Odată cu punerea în funcțiune a cuptoru­lui vor mai fi angajate în­că 60 de persoane, du­pă ce anul trecut am mai an­gajat aproxi­ma­tiv 80 de oameni”, a de­clarat Ioan Voican, directorul exe­cu­tiv al companiei Apu­lum. În mo­mentul de față nu­mărul de angajați ai compa­ni­ei din Alba Iulia a ajuns la 678 de persoane. Odată finalizată investiția în noul cup­tor, conducerea Apulum speră să ajun­gă la o capacitate de producție com­parabilă cu cea de dinainte de 1989. Dacă anul trecut concernul suedez IKEA, principalul client al celor de la Apulum, a achiziționat 7,6 milioane de piese din porțelan, pentru acest an compania din Alba Iulia a încheiat un contract cu IKEA pentru furnizarea a 11 milioane de piese. Pentru IKEA, Apulum livrează în principal seturi de farfurii, dar și alte produse. Potrivit celor mai re­cen­te estimări, Apulum mi­zea­ză în acest an pe vânzări to­tale de 65 de milioane de lei (15,4 mil. euro), în creștere cu 48% fa­ță de anul trecut. Com­pania a încheiat 2010 cu o cifră de afa­ceri de 44 de milioane de lei (10,5 mil. euro). “Anul trecut piața in­ter­nă de porțelan a înre­gis­trat o scădere cuprinsă în­tre 25% și 30%, astfel că am decis redirecționa­rea pro­­ducției către ex­port. În pre­zent exportăm circa 80% din capacitatea totală a fabricii”, a spus Voican. Potrivit repre­zen­tan­ți­lor companiei, piața internă de porțelan este în scădere da­torită puterii scăzute de cum­părare a populației și a im­portului masiv de produse similare din China la pre­țuri foarte mici. Pe de al­tă parte, creș­terile accentuate la ener­gie și gaz me­tan din ultimii ani au afec­tat în mare mă­sură piața autohtonă a porțelanului, mul­te fabrici din țară fiind nevoite să-și înceteze activitatea. Peste 40 de ani de existență Fabrica de porțelan Apulum a fost înființată în anul 1970 în Alba Iulia, fiind în prezent cel mai mare producător de porțelan din România, cu o cotă de 60% din piața autohtonă în 2010, potrivit reprezentanților companiei. Apulum a fost preluat în urmă cu trei ani de către grupul italian Rody Time.