Proiecte rezidentiale de blocuri pentru clasa medie ce vor fi lansate in urmatorii doi ani vor depasi jumatate de milion de metri patrati, arata un studiu realizat de Asociatia Romana a Agentiilor Imobiliare (ARAI).

“Practic, acestea vor putea asigura in jur de 7.000 de unitati locative, necesarul pentru Bucuresti fiind de minim 50.000. Preturile se vor stabiliza in jurul valorii de 1.000 de euro pentru un metru patrat pentru zonele semicentrale si la un nivel inferior la periferie, iar in ceea ce priveste apartamentele superioare, zona va fi determinanta pentru stabilirea pretului”, se arata in studiul ARAI. Astfel, pentru apartamentele care se adreseaza clientilor cu venituri peste medie preturile vor ajunge la 1.600-2.500 de euro pentru un metru patrat in zonele rezidentiale consacrate si de 1.200-1.500 de euro pentru zonele din vecinatatea acestora.

Perioada 2006-2007 va fi marcata si de o relansare a pietei cladirilor clasice, adica cele retrocedate, in conditiile in care interdictiile de vanzare ale acestora nu vor mai fi valabile. Cladirile de valoare vor fi reconditionate, apreciaza analistii ARAI, ceea ce va aduce un plus de valoare zonei centrale.

Piata rezidentiala a avut in ultimii doi ani o evolutie spectaculoasa, ca urmare a dezvoltarii peste asteptari a sistemelor de finantare. Pana in 2004 tranzactiile imobiliare vizau in principal apartamentele de bloc construite in perioada de dinainte de revolutie si un numar redus de dezvoltari noi.

Acestea din urma au demarat greu si s-au adresat categoriei de lux, fiind reprezentate de blocuri de dimensiuni mici si medii, de vile individuale sau complexuri de dimensiuni mici, sustine analiza ARAI. Zonele vizate au fost cele situate in imediata apropiere a parcurilor, majoritatea fiind amplasate in zona de nord. Dimensiunea acestora nu a depasit 1.000 de metri patrati. Dezvoltarile ce au necesitat un teren mai mare, adica vilele individuale sau complexurile rezidentiale, s-au orientat catre zonele noi.

Daca la nivelul anului 2004, segmentul rezidential era caracterizat de un ritm constant al tranzactiilor, lansarea creditului ipotecar pentru populatie a marit considerabil cererea de locuinte. “Datorita lipsei de oferte pe acest segment, preturile locuintelor vechi au crescut cu peste 100%, antrenand in acelasi timp si piata de lux. Aceasta situatie a condus catre o blocare a tranzactiilor imobiliare catre inceputul anului 2005 si totodata si la o reorientare a dezvoltatorilor catre proiecte de dimensiuni mari dedicate segmentului mediu cu suprafete locative de maxim 130 mp”, se arata in acelasi studiu.

In schimb, anul 2005 a fost cel al achizitiilor de terenuri in vederea dezvoltarii de proiecte rezidentiale mari si pe verticala. Doar cateva au fost lansate in 2005, urmand ca numarul acestora sa creasca puternic in urmatorii doi ani. Aceste proiecte sunt localizate in zone semicentrale si au vizat in principal amplasamentele unor obiective industriale scoase din functiune.

Dezvoltarea segmentului de vile noi a fost mai lenta, potrivit ARAI, din cauza lipsei infrastructurii zonelor ce permit dezvoltari pe orizontala. Aceasta a fost orientata catre zonele extraorasenesti ce nu au fost afectate de vechile industrii si aflate in proximitatea lacurilor si padurilor, respectiv tot catre nordul orasului.

O evolutie interesanta a inregistrat si piata chiriilor. Valorile ridicate din perioada in care nu s-a construit nimic au permis la nivelul anilor 1995-2002 o amortizare rapida a investitiei chiar si in 5 ani. Evolutia ascendenta a constructiilor a condus catre cresterea ofertei in conditiile unei descresteri usoare a solicitarilor, iar chiriile s-au aliniat noilor conditii de piata. Astfel, la nivelul anului 2006, preturile sunt de 150-300 de euro pe luna pentru o garsoniera, 250-1.500 de euro pe luna pentru un apartament vechi, 1.500-4.000 de euro pe luna pentru apartamentele noi cu finisaje de lux, 1.500-6.000 de euro pe luna pentru apartamente in vile stil, 1.000-8.000 de euro pe luna pentru vile.

Magazin de credite ipotecare

Raiffeisen Bank a deschis ieri primul centru specializat in vanzarea de credite imobiliare si ipotecare, unde clientii pot primi servicii de consultanta atat inainte cat si dupa incheierea unui contract. Pana la sfarsitul acestui an ar urma sa fie deschise inca cinci astfel de centre in orase mari din tara. Modelul de business a fost experimentat in Slovacia, unde a adus o crestere de cinci puncte procentuale a cotei detinute de Raiffeisen pe piata locala a creditului ipotecar in decurs de un an. Creditul vandut prin noul centru poate avea valori intre 5.000 si 200.000 de euro, pe perioade de 3-25 de ani, cu un avans minim de 25%. Dobanda este variabila: 11,5% pe an pentru creditele in lei si 9% pe an pentru cele in euro si dolari, fara a fi indicat un reper clar de variatie, costul fiind completat de asigurarea de viata si asigurarea imobilului. (Razvan Voican)