La începutul anilor ’90, cunoscutul istoric Florin Constantiniu, cu care eram coleg în cadrul Institutului de Istorie “N.Iorga” – domnia-sa un nume de mult consacrat, eu un debutant în breasla instituționalizată -, mi-a oferit o copie – remarcabil realizată, colorată de mână – a unui arbore genealogic al familiei Șoarec din Piatra Neamț.
Rugămintea îi era – cu un zâmbet pe buze – să-i găsesc o cât de mică ascendență voievodală. De fapt, cunoscându-mi apetitul pentru genealogii, voia să răspundă acesteia cu bunăvoință. Cotrobăind deunăzi prin propria arhivă am regăsit cu plăcere arborele – datat 1904 – și am încercat să reînnod firul unei curiozități de acum deja câțiva ani.
Istoricul mi-a semnalat faptul că scriitorul Calistrat Hogaș dedicase Șoricenilor o schiță ce intrase la un moment dat și în manualul de literatură română. Este vorba de Mustețile și politica, evocare cu haz a alegerii deputatului liberal la colegiul III de Piatra Neamț, Constantin Șoarec. Hogaș mizase desigur pe sonoritatea numelui, dar și pe faptul că Șoricenii dăduseră Pietrei mai multe figuri politice. “Mare luptă electorală la colegiul al treilea de Neamț. Noi, adică o mână de băieți cu capul aprins, alcătuită din: Adamescu, Văleanu, Negrea, Cantimir, Șoriceni și alții, între care și eu, sprijineam la deputăție pe Cost. Șoarec, mare comerciant de cherestea, om de treabă, râdicat din popor prin sine însuși; iar guvernul, fiindcă era vorba de colegiul al treilea, cea mai mare minciună politică a vremurilor de atunci, hotărâse candidatura oficială a lui Șt. Vârgolici de la Iași” (Calistrat Hogaș, Amintiri, Proză II, București, Editura pentru Literatură, 1967, colecția B.P.T., pp. 268). Ștefan Vârgolici a fost întâiul român care a studiat la Ecole Normale Supérieure din Paris și rememorările lui Hogaș nu îi diminuează meritele stabilite de istoriografia literară.
Șoricenii făcuseră avere cu comerțul cu lemn și avuseseră case și proprietăți la Piatra Neamț, unde făceau parte dintre notabilități. În secolul XX ramurile arborelui – al cărui trunchi era Gheorghe Șoarec – s-au împletit și cu alte familii: Cugler, Piperescu, Eșanu, Tatos ș.a. În ceea ce privește primul nume, e foarte probabil vorba de aceeași familie cu a diplomatului și poetului avangardist Grigore Cugler. Sofia Șoarec a fost căsătorită cu Vasile Piperescu, unul dintre fiii vtori-vistierului Vasile Piperescu și frate cu generalul Nicolae Piperescu, erou în Primul Război Mondial. Bunicul fraților Piperescu fusese preot la Văscăuți – Soroca, iar unchiul lor patern, Zamfir Chiper, arhimandrit tot în Basarabia (vezi interviul consemnat de mine, O contribuție la heraldica românească – convorbire cu Ioan N. Mănescu, în “Istros”, X, Brăila, 2000).
O altă descendență pe linie feminină a Șoricenilor este cea care a purtat numele Eșanu, din care descinde dl Florin Constantiniu. Mai exact, Costache Eșanu din Piatra Neamț, a cărui mamă provenea din neamul Șoarec, a avut din căsătoria cu Ecaterina Dimitriu o serie de copii, printre care pe mama istoricului și un fiu, Constantin Sofronie – zis Nuțu -, cu studii de drept. Încetat din viață în februarie 1940 în București, nepotul său nu ezita să îl considere cam aventurier. Cu prilejul alegerilor din iulie 1932, Corneliu Zelea Codreanu îi cedase locul de deputat, fapt înregistrat în cartea Pentru legionari(1936): “Garda obține 70.000 de voturi, dublându-și numărul față de anul trecut. Se prezintă cele mai bine județele Cahul și Neamț, Covurlui și Tutova unde candidase tatăl meu. Apoi vin: Câmpu-Lung cu Moța, Turda, Focșani, Ismail, Tighina. Avem dreptul la cinci locuri. Urmează optările. Eu rămân la Cahul, pentru a intra în Parlament Nuțu Eșanu” (p.434).
O mărturie a dlui Florin Constantiniu despre familia sa se află și în volumul Victoriei Dragu Dimitriu, Alte povești ale doamnelor și domnilor din București (2006). Numele Șoricenilor a fost adus mai aproape de noi în timp datorită pianistului Miron Șoarec, pe care nu îl zăresc însă în arborele genealogic.
MIHAI SORIN RADULESCU – n. 1966, București. Profesor universitar doctor la Facultatea de Istorie a Universității București. Specialist în istorie socială românească și genealogii. Volume publicate: “Elita liberală românească, 1860-1900”, Ed. All, 1998, “Genealogii”, Ed. Albatros, 1999, “Genealogia românească”, Editura Istros, 2000, “Memorie si stramosi” (2002) si “Cu gandul la lumea de altadata” (2005).