Marți, 3 martie 2015, orele 18:00, va avea loc vernisajul expoziției „Arborele Vieții” – Alma Redlinger, la Galeria SENSO, Bd. Unirii nr.15, sector 5, București. Este prima manifestare cultural-artistică găzduită de Galeria SENSO în anul 2015. Cuvântul de deschidere al expoziției va fi susținut de criticul de artă Dr. Doina Păuleanu, director al Muzeului de Artă din Constanța.
„În anul 2014, la împlinirea vârstei de 90 de ani, Alma Redlinger a fost sărbătorită printr-o amplă expoziție de pictură. Actuala manifestare culturală organizată de Galeria SENSO și denumită Arborele vieții își propune să evidențieze lucrările de grafică ale artistei aflate acum la ceas aniversar. Reunind imagini realizate în diferite etape de creație, expoziția are caracter personal, dar nu și retrospectiv; femeile în interior – citind, conversând, pozând, gândind, cântând – au constituit una dintre direcțiile tematice cărora artista le-a dedicat numeroase reprezentări, pe care le privesc și colecționez cu plăcere; alt gen predilect este natura moartă, domeniu în care Alma Redlinger a realizat lucrări vrednice de luare aminte prin spontaneitate, cromatică și armonie de ansamblu. I-am urmărit linia în toate lucrările de grafică selectate și m-am bucurat să-i descoper alese calități: fragilitate când este nevoie, intensitate, caracter sintetic. Îmi place să urmăresc suitele tematice în timp, să observ dozajul savant în alb negru sau intervenția fericită a culorii, să văd cum detaliile lipsite de semnificații majore dispar, cum formele își caută și găsesc deplina relevanță. Alma Redlinger este un nume însemnat al generației sale, care și-a creat un loc distinct în artele vizuale românești. O generație care a studiat în țară sau în străinătate înainte de marele război, de obicei cu pictori consacrați și a trecut apoi prin toate vicisitudinile dirijismului totalitar. Mai târziu, generația s-a redescoperit pe sine și s-a constituit într-o punte către aventura fascinantă a creației contemporane. Politica de profil a Galeriei SENSO este axată pe descoperirea unor artiști promițători, pe fixarea unor nume și opere în conștiința publică, dar și pe întărirea câmpului de consacrare. În toate aceste ipostaze, pentru noi sunt esențiale autenticitatea și valoarea. Expoziția pe care o găzduiește Galeria SENSO își propune să evidențieze, o dată în plus, longevitatea unei artiste care lucrează în fiecare zi, disciplinat, cu plăcere și seninătate. Îi dorim Almei Redlinger aceeași putere de muncă, aceeași apetență pentru culoare, aceeași bucurie de a comunica.” (Anca Vlad, Președinte Fundația FILDAS ART)
„Atrasă constant de lucrările Almei Redlinger – pictură și grafică deopotrivă – (…) încerc sentimentul liniștitor pe care ți-l dau lucrurile văzute și cunoscute, pricinuit, desigur, de obișnuințe vizuale, instalate în viața mea de zi cu zi petrecută într-unul dintre marile muzee de artă modernă din România – șansă profesională egalată doar de răspunderea pe care o implică. Iar opera semnată de Alma Redlinger este pictură de muzeu în cel mai adecvat și adevărat înțeles al termenului, deși segmentul temporal în care se înscrie este de obicei evitat în expozițiile permanente ale instituțiilor noastre de profil. Creația artistei (…) școlită sub îndrumarea lui M. H. Maxy așază într-o armonioasă continuitate elemente conceptuale și de limbaj specifice cubismului, fovismului, expresionismului, constructivismului – mișcări de avangardă din secolul trecut, transpuse și adaptate unei contemporaneități care, cu siguranță postmodernă, deja le-a clasat și clasicizat. Deplin sincronizată cu epoca în care trăiește, artista lucrează în siajul acestor curente cu bucuria, mereu reînnoită, a descoperirii, pe care va fi simțit-o această generație a maeștrilor atunci când a reușit să refacă o continuitate pierdută, să se informeze, să se elibereze de opresiunea rigorilor și convențiilor impuse.” (Dr. Doina Păuleanu – critic de artă, Directorul Muzeului de Artă Constanța).
Expoziția „Arborele vieții” – Alma Redlinger poate fi vizitată în perioada 3 – 28 martie 2015.
Născută în București, la 8 martie 1924, Alma Redlinger a studiat la Academia liberă de pictură (1940-1944) și Academia liberă Guguianu (1944-1945). L-a avut profesor pe pictorul M. H. Maxy. Membră a Uniunii Artiștilor Plastici din 1951. Căsătorită cu Ladislau Redlinger, 1944, au două fete, Ileana și Daria.
A avut 25 de expoziții personale. Una dintre cele mai importante a fost cea de la Sala Dalles, martie-aprilie 2011, ocazie cu care Adrian Buga, curatorul expoziției și autorul catalogului a lansat și catalogul expoziției, publicat la Editura UNARTE. Fotografiile lucrărilor sunt realizate de Victor Bortaș, iar conceptul grafic de Gabi Dumitru. Expoziția a fost deschisă de Prof. univ. Dr. Ruxandra Demetrescu, rector al Universității Naționale de Artă, și domnul Mihai Oroveanu, directorul general al Muzeului Național de Artă Contemporană.
În martie 2014 la galeria Căminul Artei a avut loc expoziția „90 de ani de viață, 70 de ani de pictură”, curator Adrian Buga.
Participări la expoziții de artă românească peste hotare: Minsk, Atena, Moscova, Leipzig, Berlin, Viena, Helsinki, Barcelona, Osterhout (1991), Haga și Amsterdam (1992), Beijing, Liban, Montabaur (2004).
Participări la expoziții internaționale: Berlin (1965, 1968), Madrid (1971, 1973), Paris (1973).
Lucrări în muzee și colecții din: România, Franța, Italia, Germania, Israel, S.U.A., Japonia, Brazilia, Olanda, Canada, Belgia, Grecia, Anglia, Suedia.
Premii: Premiul „Simu” pentru tineret – 1945, premiul Ministerului Artelor – 1946, premiul III al Festivalului Mondial al Tineretului, Moscova – 1953, membră a „Academia Italia delle Arti e del’Lavoro” – 1980, distinsă cu medalia de aur a Academiei – 1981 și cu „Oscar d’Italia” – 1985, Ordinul « Meritul Cultural » în grad de Comandor – 2004, Nominalizare pentru Premiul Margareta Sterian – 2005, premiul „Marcel Iancu”, pentru arte plastice – 2006 , Decorația „Nihil Sine Deo” oferită de MS Regele Mihai I – 2011, Nominalizare pentru „Premiul Prometeus Opera Omnia” de catre Fundatia Anonimul – 2011.