ArcelorMittal a înregistrat un profit net de 2,38 de miliarde dolari în primul semestru al acestui an, comparativ cu un rezultat negativ de 1,85 de miliarde dolari în perioada similară din 2009, în condițiile în care vânzările au urcat de la 30,3 miliarde dolari la 40,3 miliarde dolari, informează Mediafax Business.

La nivel operațional, grupul a înregistrat un profit de 2,4 miliarde de dolari, față de pierderi de 2,66 miliarde de dolari în primele șase luni din 2009, se arată în raportul financiar al ArcelorMittal pentru primul semestru.

În perioada analizată, producția de minereu de fier a urcat la 32,2 milioane de tone, de la 24 de milioane de tone în intervalul ianuarie-iunie al anului trecut. Producția de oțel brut a avansat, de asemenea, de la 31,1 milioane de tone la 47,9 milioane de tone. Livrările de oțel au totalizat 44,3 milioane de tone, față de 32,9 milioane de tone în prima jumătate din 2009.

Pentru cel de-al doilea trimestru al acestui an, ArcelorMittal a raportat un profit net de 1,7 miliarde de dolari, comparativ cu pierderi de 792 milioane de dolari în perioada corespunzătoare din 2009. Vânzările au urcat de la 15,17 miliarde de dolari la 21,65 de miliarde de dolari.

Datoria netă s-a redus cu 400 de milioane de dolari în timpul trimestrului, la 20,3 miliarde de dolari, ca efect, în principal, al impactului cursurilor de schimb valutar.

Citiți mai multe despre rezultatele grupului pe www.mediafax.biz.