Producatorul de electrocasnice Arctic a demarat o campanie de buy back pentru aparate frigorifice si masini de spalat care functioneaza aproximativ conform acelorasi principii precum campania Rabla, menita sa stimuleze innoirea parcului auto national. La predarea unui frigider sau a unei masini de spalat vechi la un centru de reciclare clientul va primi un voucher in valoare de 150 de lei. Prima de casare de 150 de lei se deduce din pretul de achizitie al noului aparat frigorific sau al masinii de spalat Arctic. Compania a specificat ca acest program se desfasoara pana la 1 mai, iar la campanie participa toate magazinele de elctrocasnice care comercializeaza marca Arctic. Campania Arctic este prima de acest gen promovata independent de un producator de electrocasnice, anterior Electrolux, care produce aragazuri la Satu Mare, avand o promotie similara in parteneriat cu reteaua Altex. Arctic a produs in 2008 1,2 milioane de aparate frigorifice la Gaesti, iar cifra de afaceri a ajuns la 213 milioane de euro.