Producatorul de electrocasnice Arctic Gaesti isi propune pentru anul acesta vanzari de 80 de milioane de dolari si un profit net de 4 – 5 milioane de dolari, a declarat pentru Ziarul Financiar Ovidiu Dambean, directorul financiar al Arctic.
Atingerea obiectivelor ar insemna cresterea cifrei de afaceri a Arctic cu 57%, de la 51 milioane de dolari in 2002, si a profitului net de zece ori, de la aproximativ 500.000 de dolari anul trecut.
Adunarea Generala a Actionarilor Arctic de saptamana aceasta a repartizat cea mai mare parte a profitul net din 2002, in valoare de 16,34 miliarde de lei, pentru acoperirea pierderilor din anii anteriori.
De asemenea, actionarii companiei (grupul turc Arcelik a preluat anul trecut peste 90% din titlurile companiei) au aprobat constituirea unei societati – Arcpro, care va avea ca obiect de activitatea asigurarea managementului Arctic. Compania romaneasca va detine 99% din actiunile societatii de management.
Motivul pentru obiectivele optimiste ale Arctic pe 2003 sunt cresterea capacitatii de productie si lansarea pe piata a unei game complete de electrocasnice.
Gama a fost lansata saptamana trecuta si cuprinde, pe langa aparatele frigorifice, masini de spalat rufe, aragazuri si aspiratoare.
Oguzhan Ozturk, directorul general al companiei a declarat cu ocazia lansarii ca Arctic va investi in acest an aproximativ noua milioane euro pentru modernizarea si achizitionarea de echipamente, dezvoltarea unui sistem informatic, diverse programe de instruire a angajatilor si promovarea mrcii pe piata interna de produse electrocasnice.
Actionarul majoritar al Arctic este Arcelik, care a preluat, in septembrie 2002, un pachet de actiuni reprezntand 90% din capitalul social al companiei.
Arctic este listata inca la Bursa de Valori Bucuresti, statut pe care il va pierde curand. Arcelik a lansat de curand o oferta publica de preluare pentru toate actiunile Arctic si, indiferent de succesul acesteia, va avea voie sa retraga compania de la Bursa.
Companii
Arctic vrea vanzari de 80 mil. $ anul acesta
Producatorul de electrocasnice Arctic Gaesti isi propune pentru anul acesta vanzari de 80 de milioane de dolari si un profit net de 4 - 5 milioane de dolari, a declarat pentru Ziarul Financiar Ovidiu Dambean, directorul financiar al Arctic.Atingerea obiectivelor ar insemna cresterea cifrei de afaceri a Arctic cu 57%, de la 51 milioane de dolari in 2002, si a profitului net de zece ori, de la apro…