“Aveți un plan B pentru Erste în cazul în care lucrurile nu merg așa cum speraț i (de revenire și creștere a zonei Europei Centrale și de Est, iar situația din Europa se va înrăutăți – n.red.)?” “Bineînțeles! Să vând la chinezi… Ce altceva pot să spun?” Acesta a fost răspunsul, mai în glumă, mai în serios, al președintelui Erste, Andreas Treichl, cel care timp de un deceniu a extins masiv grupul financiar austriac în această zonă, totul culminând cu preluarea pe vârf a controlului BCR, cea mai mare bancă românească la o evaluare totală de 6 miliarde de euro, adică la mai mult decât valorează pe bursă acum întregul grup austriac.

Pentru Treichl, care a investit miliarde de euro în această zonă prin capital și împrumuturi, asumându-și o expunere care în acest moment pare vulnerabilă, viitorul Erste este legat numai și numai de viitorul Europei Centrale și de Est, o zonă căreia în acest moment i se văd crăpăturile, atunci când finanțarea facilă și ieftină a dispărut. “Dacă Cehia cade, atunci și Erste cade”, menționează bancherul.

Evoluția băncii din Viena este cu atât mai importantă cu cât austriecii controlează aproape integral BCR, cel mai mare creditor al economiei românești, iar acum patru SIF-uri vor deține direct circa 4% din Erste în urma schimbului pe care l-au făcut cu acțiuni BCR.

Lumea intră în cel de-al patrulea an de criză, iar viitorul este pus chiar mai mult sub semnul întrebării decât în urmă cu 2 ani, în condițiile în care Europa stă în orice moment sub amenințarea intrării în faliment a Greciei și imediat, ca la un joc domino, urmează Portugalia și Italia, țări care se afundă sub povara datoriilor. Iar băncile și bancherii, care în perioada de boom ajunseseră vedete prin bonusurile și achizițiile de rivali făcute, au devenit inamicii publici numărul unu pentru că au fost salvați de state de la faliment la începutul crizei.

Chiar și Erste a luat 1,2 miliarde de euro de la statul austriac în 2009.

“Ne confruntăm cu situații complet diferite. În patru ani lumea s-a schimbat cu totul… RBS era una dintre cele mai bune și mai mari bănci din lume, iar acum este deținută de stat, UniCredit avea o valoare incredibilă, iar acum… Nu știu ce vor aduce următoarele șase luni”, spune Treichl.

Având în vedere că a pariat atât de mulți bani pe zona fostă comunistă, Erste nu mai poate da înapoi, devenind practic prizonieră în țările unde are operațiuni.

“Folosim tot capitalul pe care îl avem în această regiune. Sunt absolut sigur că dacă va fi un loc în Europa care va crește, acela va fi Europa Centrală și de Est. În 15-20 de ani lucrurile vor fi altfel. În Belgia, Portugalia, investitorii nu mai au ce să facă. Dați-mi un motiv de ce s-ar duce cineva în Grecia acum. Bine, poți să mergi în Germania, dar trebuie să fii foarte bogat. Eu pot însă să vă dau 100 de motive de ce ar trebui să se ducă cineva în Polonia, România sau chiar Ungaria. Putem controla ceea ce se întâmplă în regiune și, dacă lucrurile merg bine, putem ieși din probleme mai repede decât credem”, a menționat Treichl, la Viena, într-o întâlnire cu un grup de ziariști din țările unde Erste este prezentă – Cehia, România, Ungaria, Croația, Slovacia, Serbia, Ucraina.

Ungaria, prin măsurile pe care premierul Viktor Orban le-a luat împotriva băncilor – impozitarea băncilor, naționalizarea fondurilor de pensii și impunerea unui schimb valutar la creditele în franci elvețieni la un curs sub piață – este prima pe agenda de zi a FMI, a Uniunii Europene, a analiștilor și a ziariștilor, lăsând astfel România să “respire” puțin. “Dacă premierul Orban ar fi vorbit înainte cu noi, bancherii, sigur am fi ajuns la o înțelegere… Așa, acum, întrebarea nu este dacă Erste își permite să piardă, ci dacă Ungaria își permite să intre în faliment”, menționează Treichl.

Până când Europa Centrală și de Est va reîncepe să fie din nou pe radarul investitorilor, așa cum a fost în cei 20 de ani de la căderea comunismului, Austria cere propriilor bănci – Bank Austria – parte din UniCredit Italia, Erste, Raiffeisen – să-și limiteze sau chiar să-și reducă expunerile din Est întrucât pun în pericol chiar sistemul bancar austriac.

Din cauza problemelor băncilor austriece în Ungaria și Ucraina, Austria, considerată de decenii o țară extrem de sigură, și-a pierdut la finalul săptămânii trecute ratingul de top. Treichl spune că Banca Națională a Austriei prin decizia de limitare a expunerii în Est “ne-a redus potențialul de creștere și a făcut creditatea mai scumpă”. Banca Națională a Austriei le-a cerut băncilor proprii să acorde credite numai în limita resurselor pe care reușesc să le atragă din țările unde operează.

Având în vedere că resursele interne din țări sunt limitate, lupta pentru bani a devenit dură și scumpă peste tot. În România, BCR a urcat de la începutul anului dobânda pe care o plătește la depozitele în lei la peste 7% și implicit și la credite, chiar dacă BNR a redus dobânda de politică monetară la 5,75%, iar pe piața interbancară ratele pe termen scurt s-au prăbușit la 1,77/2,5% De o lună de zile decizia Băncii Naționale a Austriei este subiect aprins de discuție între guvernele din Est, care cer să nu plece capitalurile și bancherii. În România, în condițiile în care grecii, cu un picior în groapă, nu mai au bani de trimis la București, greul asigurării finanță rii cade pe umerii austriecilor și francezilor, care și ei la rândul lor au devenit mult mai reticenți.

BCR, o bancă pe care Erste o digeră extrem de greu chiar și după 6 ani de la achiziție, rămâne cel mai important și cel mai riscant pariu personal al lui Andreas Treichl, 59 de ani, care se trage dintr-o cunoscută familie de bancheri din Austria, tatăl său fiind mulți ani președintele celebrei bănci austriece Creditanstalt.

Dacă în decembrie 2005 Treichl exulta de bucurie devenind o vedetă între bancherii Europei atunci când a reușit să câștige controlul BCR, ultima mare bancă din Est scoasă la privatizare, acum turnura dramatică pe care a luat-o lumea finanțelor i-a adus un rând de riduri înainte de vreme.

“Am cumpărat BCR atunci când credeam că totul va merge numai în sus”, spune melancolic Treichl, dând paginile unui ipad cu câteva slide-uri despre situația actuală a lui Erste și problemele cu care se confruntă în Est. Probabil că în 2005, atunci când economia românească decola ca o rachetă, niciodată nu a avut în fața ochilor și un slide cu un plan B, cu titlul “Dar dacă…” La începutul anilor 1900, Creditanstalt era cea mai întinsă și cea mai puternică bancă a Imperiului Austro- Ungar și chiar a Europei, dar după căderea imperiului a fost cel mai răsunător faliment bancar al continentului.

Acum, după un secol, trei bănci austriece au ieșit din propriile granițe și se luptă la cuțite pentru teritoriul Europei Centrale și de Est – Bank Austria (care a preluat Creditanstalt acum 15 de ani și a ajuns acum 5 ani pe mâna italienilor de la UniCredit), Erste și Raiffeisen.

Mai poate exista un caz Creditanstalt? Nu, răspunde cu siguranța Treichl. Cine va avea probleme va fi preluat de către stat sau de către altcineva, nu se mai pune problema unui faliment ca atunci, adaugă el.

Dacă nu știe ce va fi peste 6 luni în Europa, în lume, șeful Erste crede însă că la finalul lui 2012 vor fi mai puține bănci, pentru că vor fi nevoite să se consolideze.

Până atunci Andreas Treichl trebuie să lase “spaul” Vienei și să vină peste o săptămână în tranșeele bancare ale Bucureștiului la Adunarea Acționarilor de la BCR, unde va analiza cum mai stă cea mai importantă investiție a lui Erste și de câți bani mai are nevoie, având în vedere că tensiunile și încercarea economiei de a se ține la suprafață se vede imediat în bilanțurile băncii. Și să aducă un nou CEO, al patrulea din ultimii șase ani.