Ioan Popa, directorul general al celei mai mari companii din Romania, SNP Petrom, a fost arestat ieri pe nesteptate, pe o perioada de cinci zile, sub invinuirea de a fi savarsit infractiuni in serviciu in forma calificata, potrivit unui comunicat al Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie.
Popa a fost retinut de Parchetul de pe langa Tribunalul Braila sub acuzatia ca ar fi aprobat livrari de combustibili catre firme care aveau datorii catre Petrom Braila, prejudiciul total fiind de 17,416 miliarde de lei.
“Sunt tentat sa consider ca arestarea domnului Popa nu este in regula prin faptul ca procedura care a culminat cu arestarea a fost ilegala. Cred ca aici se incearca cu totul altceva”, a declarat ieri ministrul Industriei si Comertului Radu Berceanu. El a precizat ca ar putea sa fie vorba de o inscenare politica.
Potrivit ministrului Industriei, “Popa stia ca va fi arestat inca de saptamana trecuta si era convins ca este vorba de o inscenare si ca se vor da alte conotatii acestui caz”.
Prim- procurorul judetului Braila, Gheorghe Ivan, a declarat ca Popa a aprobat, la data de opt aprilie 1999, mai multe livrari de motorina si benzina catre societatea Insula Mare a Brailei, chiar daca aceasta avea deja datorii restante catre Petrom. Ivan spune ca la data de 31 august 1999, Popa a aprobat in continuare livrarea de produse petroliere catre aceeasi societate, provocand un prejudiciu de 16,6 miliarde lei.
Ivan a adaugat ca Ioan Popa a aprobat livrari de combustibili si catre firma Ina Company Agrozootehnica din Bucuresti, care avea deja datorii in valoare de 650 milioane lei, debitul ridicandu-se la 816 milioane lei.
Chiar daca pana aici, motivul arestarii pare suficient de plauzibil, desfasurarea evenimentele care au culminat cu arestarea directorului general al Petrom ridica mai multe semne de intrebare. O asemenea arestare inseamna mult mai mult decat implicarea intr-o afacere si de cele mai multe ori, este extinsa la nivelul unor lupte pentru putere si platii unor polite.
Astfel, Gheorghe Ivan a declarat ca vineri a fost contactat telefonic de o persoana care s-a recomandat a fi Ioan Popa, directorul general al SNP Petrom si care s-a aratat dispusa sa fie audiata in cazul PECO Braila.
Ivan i-a cerut sa se prezinte la Parchet marti, 13 iunie, cu documentele referitoare la aceasta afacere. Pentru ca marti la ora 10,00 cand era programata intalnirea, Ioan Popa nu s-a prezentat, prim-procurorul sustine ca l-a contactat telefonic pe directorul SNP si i-a cerut explicatii.
Popa a spus ca nu stia nimic despre aceasta intalnire si i-a explicat lui Ivan ca nu el a fost cel care l-a contactat telefonic. De asemenea, Popa a respins cererea lui Ivan de a se prezenta la audieri motivand ca este foarte ocupat.
“Parchetul Braila a trimis in aceeasi zi politistii la Bucuresti care i-au cerut lui Popa sa le predea documentele necesare in acest caz si sa-i insoteasca.