Philipp Vandenberg s-a născut în 1941 la Breslau și a studiat istoria artei și germanistica la München. Se numără printre puținii scriitori care s-au bucurat de un succes internațional încă de la prima publicare. Opera sa cuprinde numeroase thrillere și cărți de nonficțiune bazate îndeosebi pe cercetări arheologice.

În Germania, Vandenberg este unul dintre cei mai renumiți autori, iar opera sa a fost tradusă în peste 33 de limbi. În românește au fost traduse, numai la Editura RAO, mai multe titluri, între care „A cincea evanghelie”, „Al optulea păcat”, „Conjurația sixtină”. După cum se vede, autorul are o predilecție pentru subiecte care implică arheologia, începuturile creștinismului, biserica. Cam la fel se întâmplă și cu romanul de față*).

Este un thriller despre mizerabila afacere a traficului de organe și cel mai mare tabu din istorie. Un pacient moare în urma unui transplant. Ceea ce la început pare o greșeală de procedură se dovedește apoi a fi crimă. În căutarea disperată a adevărului profesorul chirurg Gropius se pune el însuși în primejdie de moarte. Punctul de legătură dintre mafia organelor și Vatican este reprezentat de trei litere: IND. Iar dosarul cel mai primejdios dintre toate are un singur nume: Golgota.

Din clipa în care am intuit cam încotro se îndreaptă autorul, am fost tentat să abandonez romanul. Numai că, citind mai departe, am constatat – și o spun cu tărie – că Vandenberg nu repetă niciuna dintre fabulațiile privind nașterea creștinismului, care au fost subiect de roman în ultimele două decenii și subiect de multe aberații. Ba chiar este cel mai bun dintre cele scrise pe această temă. Un arheolog descoperă la Ierusalim un mormânt pe care presupune că ar fi al lui Isus. Dacă ipoteza lui s-ar adeveri, întreg creștinismul s-ar prăbuși, deoarece Isus nu s-ar mai fi înălțat la cer și ar fi fost un simplu muritor. Arheologul își poate dovedi teoria dacă ADN-ul osemintelor corespunde cu cel al urmelor de sânge de pe celebrul giulgiu de la Torino, despre care s-a spus că ar fi și el un fals medieval. Numai că arheologul nostru se arată a fi un escroc, dornic să se îmbogățească din săpăturile sale. Pentru dosarul – firește numit Golgota – în care își ține probele cere zece milioane de dolari. La întrebarea cine ar da zece milioane pentru păstrarea tăcerii asupra faptului că învierea lui Isus din Nazareth nu se confirmă, există un singur răspuns: Vaticanul. Lucrurile se complică când pe fir mai intră un grup de prelați – autointitulați IND, În numele Domnului – care se opun transplanturilor de organe, în ideea că viața fiecăruia trebuie să sfârșească cum a stabilit Cel de Sus. Povestea se complică, nu intrăm în amănuntele de thriller, eroul cărții, un chirurg care se ocupă de transplanturi, se implică cu toată ființa în elucidarea poveștii, pentru a-și salva onoarea, temându-se, firește, dar străbătând Europa în lung și în lat în căutarea indiciilor. Uneori acțiunea pare trasă de păr, dar una peste alta, „Dosarul Golgota” e un roman care se susține și, mai ales, credibil, inclusiv în problema nașterii creștinismului.

*) Philipp Vandenberg – Dosarul Golgota, Editura RAO. Traducere din limba germană de Cornel Stoenescu.