Un foarte interesant număr al revistei “Arhitext” este cel pe lunile mai-iunie, din acest an, 2011, cu tema «Anti-utopii / Închisori. Spitale. Bordeluri»
Spicuim din bogatul sumar: Pere Riera – About three works that imply three fields of projection: tipology, invention and premanufacturing; Mihai Pienescu – Fond si forma; Colda Ciprian Cosmina, Tomoiagă Ioana Alexandra – Hotel urban; Berdan Alexandra -Ioana – Centru cultural de arte vizuale; Antal Zoltan – Public – semipublic – privat; Diaconu Silvia Mihaela – Eco-Hostel, Olanesti; Sabin Borș – Nicio utopie nu vine fără o alta; Bogdan Ghiu – Plan deschis, atelaj existențial și alte contra-utopii; Dana Vais – Anti-utopie; Corina Nani – Spațiu impur – particulă anti-utopică; Spitale, închisori, bordeluri: Arpad Zachi – De la eufemizare la transgresare; Estudio Lamela – Centru pentru pacienți cu Alzheimer; Sebastian Ionescu – A veghea și a vindeca; Stephen Tourlentes – Despre distanță și măsuri; Corina Fodor – Reevaluare – Spațiul de detenție ca mijloc de recuperare; Dragoș Dascălu – Eliminarea fricii; Concrete Architectural Associates -XXI; Proiecte – Bulevardul Eroilor și Piața Unirii, Cluj; Casa N; Casa de oaspeți pentru reședință pe malul lacului; Lect. Dr. Arh. Dorina Onescu-Tărbujaru – 10 ani de Învățământ de arhitectură de interior în U.A.U.I.M.
Pe tema principală a revistei, Bogdan Ghiu scrie în începutul articolului său:
“Anti-utopiile reprezintă o falsă eliberare, o falsă alternativă. Nu există ieșire din utopie, există doar lupte, războaie de utopii, între utopii.
Din anti-utopii îmi place și rețin, deci, numai pluralul, lui anti-, amăgitor, inductor de iluzii, preferându-i-l însă pe contra-. Mai rețin, de asemenea, mai remarc și, deci, păstrez, preiau pluralul, trecerea de la utopie la utopii. Pentru că fiecare utopie pretinde că e unica, e un abuz de putere. Sau, invers, ceea ce e totuna, adversarul politic poate fi acuzat de păcatul utopismului.
Cred că e clar că opoziția utopism/realism este falsă. Cu toții suntem în utopii. Există, poate, cel mult o diferență (nu știu dacă de grad sau de natură) între utopiile explicite, declarate, constructibile, și utopiile invizibile, nedeclarate. Putem ieși din utopie? și, dacă tot ne este caracteristic, în mod difuz, implicit, utopismul, de ce să nu-l practicăm asumat, declarat, pe față? Adică să ne înhămăm la construirea, la producerea a ceea ce dorim, preferăm, alegem etc.
ANTI e ideologic, politic. Nu se poate construi nimic ANTI. Se poate construi, în schimb, CONTRA. Mai mult, mai radical chiar: nu se poate construi decât CONTRA. CONTRA, adică sprijinindu-ne pe ceilalți, pe deja-existent, pe el și împotriva lui. CONTRA e sociabilitatea însăși: “esența” pur relațională, conflictual-constructibilă, a constructibilității.
Revin la utopie – pentru a denunța iluzia, ideologia morții utopiei, a dez-utopizării. Comunismul, în spiritul megalo-“construcționist” al modernității, s-a prezentat – și a fost denunțat – ca utopie. Ritornela “sfârșitului istoriei” repede imprimată de către Fukuyama (sau Fukushima?) era sărbătorită în primul rând ca “moarte a utopiei”. Legătură structurală deci, în “negativ”, între istorie și utopie. Însăși pretenția de a construi, de a face istorie este un cadru conceptual meta-utopic. Există, deci, gândire utopică, mod utopizant de gândire care trebuie distins de utopiile concrete.”