Una din problemele cele mai grele ale guvernelor post-decembriste a constituit-o colectarea veniturilor la bugetul de stat. In ciuda eforturilor facute in acest sens, arieratele si creditele neperformante au crescut intr-un ritm mai rapid decat economia. Si aceasta in ciuda faptului ca anul trecut ministrul de finante anunta cu satisfactie ca arieratele sectorului de stat fata de bugetul de stat s-au redus. Ceea ce omitea sa spuna domnul ministru este ca aceasta reducere s-a facut prin “iertarea” de datorii a SIDEX Galati odata cu privatizarea combinatului, care era cel mai mare datornic catre bugetul de stat si celelalte bugete. Iata ca a mai trecut un an si arieratele constituie in continuare piatra de moara a economiei romanesti.
Incepand cu 1 ianuarie 2003 a intrat in vigoare Ordonanta nr. 61/2003 privind colectarea creantelor bugetare, ordonanta prin care se spera o mai buna colectare a veniturilor la bugetul de stat. Aceasta Ordonanta are o serie de elemente noi care ar trebui sa aduca, teoretic, mai multi bani la bugetul de stat. Din pacate este greu de crezut ca doar stabilirea unor sanctiuni mai aspre va aduce bani mai multi la buget.
Principala prevedere care a generat si va genera fara indoiala discutii o reprezinta introducerea raspunderii solidare pentru:
a) persoanele fizice sau juridice care in cei trei ani anteriori datei declararii insolvabilitatii cumpara sau dobandesc in alt mod, cu rea-credinta, active de la debitorii care isi provoaca astfel insolvabilitatea.
b) administratorii, asociatii, actionarii si oricare alte persoane care au provocat insolvabilitatea persoanei juridice debitoare prin instrainarea sau ascunderea cu rea-credinta, sub orice forma, a bunurilor mobile si imobile proprietatea acesteia ori prin nedeclararea schimbarii sediului social.
In urmatorul alineat Ordonanta prevede ca administratorii raspund solidar cu societatea daca:
a) au determinat, cu rea-credinta, acumularea de obligatii restante pe o perioada de 12 luni consecutive;
b) au sustras bunurile debitorului de la executarea silita.
Un prim comentariu este ca faptele de mai sus erau si sunt sanctionate penal de legislatia privind societatile comerciale, legislatie care prevede si raspunderea solidara a administratorilor societatilor comerciale in cazul savarsirii unor infractiuni.
O intrebare pe care ne-o punem cu totii este daca raspunderea solidara stabilita de aceasta ordonanta se aplica retroactiv, intrebare la care numai specialistii in drept vor putea sa se pronunte. O raza de lumina vine totusi dinspre Senat, care in legea de aprobare a ordonantei a stabilit in mod explicit ca legea se aplica numai faptelor savarsite dupa data intrarii in vigoare a Ordonantei.
In legatura cu prevederile de mai sus se ridica o serie de intrebari legate de tranzactiile viitoare cu intreprinderile de stat:
– Daca un intreprinzator cumpara un activ de la o societate de stat, de regula plina de datorii, stiind ca aceasta este insolvabila, a dat dovada de rea-credinta si va trebui sa restituie activul respectiv?
– Care este vina cumparatorului ca intreprinderea de stat este insolvabila?
– Daca Ministerul Finantelor Publice va aplica aceasta lege, cu respectarea stricta a literei acesteia, va mai exista oare vreo persoana dispusa sa accepte postul de administrator?
– In momentul cand faci afaceri poti sa iesi in pierdere si sa incerci sa vinzi unele active pentru reluarea activitatii. In acest caz vorbim de rea-credinta?
Din pacate vestile rele nu se opresc aici, deoarece legea de aprobare introduce sanctiuni severe pentru plata cu intarziere a impozitelor cu retinere la sursa (impozit pe salarii, impozitul pe dividende sau impozitul datorat de nerezidenti) inchisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amenda de la 100,000,000 si 500,000,000 lei. Doresc sa reamintesc ca sanctiuni similare sunt prevazute si pentru contributiile cu retinere la sursa din sistemul asigurarilor sociale, sanctiuni care sunt aplicate destul de rar si selectiv.
Asa cum ne spune aproape toata lumea, problema de fond a economiei Romaniei nu o reprezinta cadrul legislativ ci modul de aplicare a legilor.
Modificarea continua a legislatiei genereaza dificultati nu numai intreprinzatorilor ci mai ales administratiei publice, lipsita de capacitatea de a asimila in timp util modificarile aduse legislatiei. In aceste conditii, modificarile pe care le-am analizat mai sus par sa fie mai mult un exercitiu birocratic: am mai realizat o actiune. La care putem sa adaugam fara teama de a gresi: si au mai aparut o mie de probleme.
Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.