Inițial, opinia publică din România și-a manifestat nemulțumirea
față de crimele grecilor la adresa aromânilor prin intermediul unor
mitinguri. Ulterior, atitudinea populației a devenit mai radicală.
La 31 iulie 1905, patru persoane au devastat cafeneau “România” din
strada Gabroveni. Proprietarul, grecul Paul Stamulis, a fost rănit
la cap, iar casiera insultată și maltratată. Au fost distruse
mobila și alte obiecte de inventar, pagubele fiind evaluate la
1.522 de lei. În orașul Giurgiu, manifestanții au ars drapelul
grecesc (31 iulie 1905), determinând protestul oficial al Legației
Greciei la București prin vocea lui Tombazis, care a cerut
sancționarea agenților de poliție ce nu au intervenit pentru a
împiedica incidentul.
Răspunsul părții române a fost comunicat prin Ioan N. Lahovary,
ministru de externe: “Guvernul Regal deplânge sincer că
sentimentele de indignare produse în spiritul public au împins
mulțimea la o astfel de manifestare, după cum e convins că guvernul
elen deplânge din parte-i violențele și crimele ale căror victime
sunt pacinicile populațiuni românești din Imperiul Otoman și care
sunt înfăptuite de către bande cari declară că lucrează în numele
și în interesul națiunii elene”.
Simțindu-se ofensat, Tombazis a plecat în concediu fără să numească
un înlocuitor, iar paza Legației a lăsat-o în sarcina unui
cancelar. Plecarea sa a anunțat-o ministrului român de externe prin
intermediul unei telegrame. Cum atitudinea lui Tombazis a fost
considerată de către oficialii români contrară uzanțelor
diplomatice, reprezentantul României la Atena, I. N. Papiniu, i-a
adus la cunoștință primului ministru Rhallys că pleacă și el în
concediu. Nota a fost adusă la cunoștința lui Rhallys prin
intermediul interpretului Legației României la Atena, după plecarea
din capitala elenă a lui I. N. Papiniu. “Este învederat – se
menționa în nota cu Nr. 425/24 septembrie 1905 – că e o mare
deosebire între un șir de omoruri săvârșite asupra românilor din
Turcia de niște bande grecești și distrugerea unui așa-zis steag
grecesc, pe care manifestanții l-au adus ei înșiși. Deosebirea
este, desigur, în favoarea Guvernului român. Dar dacă poliția
română nu a putut împiedica acest mic fapt, este dovedit că bandele
grecești au fost formate și înarmate pe teritoriul grecesc”.
În acest mod s-a ajuns la suspendarea relațiilor diplomatice dintre
România și Grecia, Consiliul de Miniștri de la București denunțând
ulterior (4 octombrie 1905) Convenția de Comerț încheiată între
cele două țări. Cum la București și Atena nu mai existau
reprezentanți diplomatici, decizia Parlamentului României a fost
adusă la cunoștința guvernului grec prin intermediul generalului
Lahovary, care s-a adresat direct premierului Rhallys, ultimul
îndeplinind ad-interim și atribuțiile ministrului Afacerilor
Străine. Decizia Parlamentului român a generat nemulțumirea
Executivului grec prin faptul că nu se mai recunoștea
personalitatea juridică a instituțiilor ecleziastice și școlare
grecești care își aveau sediul în România.
Guvernul grec a intenționat să rezolve diferendul diplomatic prin
intermediul Tribunalului de la Haga. România, deși semnase
Convenția de la Haga (1899), își putea rezerva dreptul de a
respinge arbitrajul. Generalul Lahovary a încercat să anihileze
eventualele presiuni ale guvernului grec pe lângă statele influente
din Europa cu scopul de a determina România să accepte
arbitrajul.
Într-o asemenea stare de fapt, reprezentanții diplomatici ai
României în străinătate au fost atenționați să prezinte “în fața
guvernului pe lângă care sunt acreditați valoarea motivului pentru
care am refuza, la un caz eventual, arbitragiul. Noi nu putem
admite ca un tribunal să se poată rosti asupra temeiniciei
dreptului nostru suveran de a desființa oarecari instituțiuni
străine stabilite pe teritoriul nostru”.
Prigoana aromânilor de către greci nu s-a terminat după ruperea
relațiilor diplomatice. A urmat Primul război mondial, prilej
pentru greci de a-i trimite pe aromâni în primele linii…
CĂTĂLIN PETRUȚ FUDULU (n. 15.09.1973). Doctor în istorie al
Universității din București (2006). A colaborat sau colaborează la
revistele Angvustia, Acta Moldaviae Meridionalis, Document, Magazin
Istoric, Historia (redactor în perioada 2002-2004), Dosarele
Historia (redactor-șef în perioada 2002-2004), Dosarele Istoriei,
Monumentul, Sangidava și Valahica, Ziarul de Duminică, însumând
peste 250 de articole, publicate în periodice și volume colective,
și peste 20 de comunicări la sesiuni de comunicări științifice.