Artista plastică Manuela Botiș s-a întors de curând de la Shanghai, unde a expus la Pavilionul Românesc de la Expoziția Mondială. Tânăra plasticiană clujeană nu este la prima experiență de acest fel. A mai fost prezentă în China în 2005, la cea de a doua Bienală Internațională de Artă de la Beijing, în 2008 la a treia Bienală, dar și la expoziția mondială prilejuită de Jocurile Olimpice, Olympic Fine Arts, organizată în campusul olimpic din Beijing. Anul 2010 a fost cu totul special. Trei expoziții pe parcursul unei singure luni, la concurență cu artiști din întreaga lume care râvneau să ajungă pe simezele din China nu este puțin lucru. Despre detaliile acestei aventuri artistice extraordinare, Manuela Botiș mi-a vorbit pe îndelete, cu ochii pe sutele de fotografii care stau mărturie experienței unice trăite.
– Ați fost prezentă la Expo 2010 din acest an de la Shanghai. Există oare vreun artist care să nu-și dorească în adâncul sufletului o asemenea participare? Cum ați ajuns aici? Cum ați fost selectată?
– Să începem cronologic, căci Shanghai-ul a fost abia a treia etapă a prezenței mele artistice pe pământ chinezesc în acest an, prezență care a început cu participarea la cea de a patra ediție a Bienalei Internaționale de Artă de la Beijing. Aici totul este grandios: sălile de expunere, numărul de artiști și de lucrări prezentate, vizitatorii. Chinezii țin foarte mult la această Bienală, de aceea au și investit foarte mult în ea. Au dorit ca ea să devină brandul cultural al Beijing-ului și al țării, prin care să-și poată promova imaginea artistică în întreaga lume. Se pare că au reușit, deoarece la ora actuală ea este cea mai mare expoziție de artă din Asia. Câteva cifre mi se par elocvente. Istoria Bienalei începe în 2003, când au fost prezenți artiști din 45 de țări. În acest an, din cele peste 12.000 de lucrări propuse de circa 4.000 de artiști din 93 de țări și regiuni ale lumii, juriul a selecționat 562 (398 de piese realizate de artiști chinezi), aparținând unui număr de 535 de artiști, între care patru din România: Petru Lucaci, președintele Uniunii Artiștilor Plastici, Virginia Videa și Vasilica Chifu din București și subsemnata. A mai expus în cadrul bienalei și sculptorul american de origine română Paul Mircea Goreniuc. Având drept temă Ecologia și casa, această ediție a bienalei a dorit ca, prin forme ale limbajului artistic, să trezească conștiința oamenilor în sensul protejării mediului.
– Cum ați ajuns să expuneți la Bienală ?
– Începând cu ediția a doua a Bienalei, jurizarea și selecția au fost făcute de gazde. Așa că, după ce am primit invitația de participare, am ales câteva dintre ultimele lucrări, le-am fotografiat, le-am trimis la Beijing și… am primit un răspuns pozitiv. Mi-a fost selectată o lucrare de mari dimensiuni, acrilic pe pânză, intitulată Fascinația spiritului chinezesc. Urma așadar să plec din nou în China și m-am gândit să folosesc acest prilej pentru a-i face cunoscuți și pe talentații mei elevi clujeni, de la Cercul de Pictură al Liceului Teoretic Gheorghe Șincai. Precedentul unei asemenea expoziții fusese creat cu doi ani în urmă, când, după cutremurul din primăvara lui 2008 din regiunea Sâciuan, m-am gândit să fiu alături de acei oameni greu încercați, printr-un gest de solidaritate. M-am sfătuit atunci cu domnul ambasador Viorel Isticioaia și cu doamna Tatiana Isticioaia, consilierul cultural al Ambasadei noastre la Beijing, și așa a fost organizată o expoziție cu lucrări care au fost apoi donate și vândute în beneficiul sinistraților. Acum, în 2010, tot prin Ambasadă am aflat că autoritățile chineze au lansat un proiect-pilot de eradicare a sărăciei în județele Jinping și Malipo din provincia Yunnan. Ce alt gest sincer de prietenie am fi putut face decât unul artistic? Și, în plus, tot în aceeași perioadă, fuseserăm invitați de către domnul secretar de stat Ferdinand Nagy, comisarul expoziției, să expunem și la Pavilionul Românesc din cadrul Expoziției Mondiale de la Shanghai. Puteam, așadar, cu un singur efort organizatoric și financiar, să organizăm două manifestări artistice aproape simultan. Așa a apărut Art Șincai.
– În ce constă Art Șincai? Și cum ați procedat ca să
pregătiți lucrările pentru expunere ?
– Art-Șincai este numele proiectului cultural finanțat de Ministerul Culturii din țara noastră și de CARION România, care a prins viață cu sprijinul Ministerelor de Externe din România și China, al Ambasadei României la Beijing și al Asociației Gheorghe Șincai, Cluj-Napoca. Practic, privind retrospectiv, lucrurile nu au fost atât de complicate. Cum am procedat? Am plecat din țară pregătită cu 60 de lucrări de pictură, grafică și fotografie din colecția personală, precum și cu piese ale unui grup de 23 de elevi de la Liceul Teoretic Gheorghe Șincai din Cluj Napoca, unde sunt profesoară; câte 30 pentru fiecare dintre ele. Ca să nu ne coste mult transportul lucrărilor cu avionul, am hotărât să le înrămăm la Beijing. Am cerut din țară mai multe oferte de preț, iar în capitala chineză ne-am dus direct la magazin, am plătit și am înrămat toate cele 60 de lucrări. În toate aceste demersuri am avut-o alături pe mama mea, care m-a însoțit în China și m-a ajutat să o scot cu bine la capăt.
– Unde a fost organizată prima expoziție?
– Prima expoziție, al cărei vernisaj a avut loc la sfârșitul lunii septembrie, a fost organizată în noul sediu al Ministerului Chinez de Externe din Beijing, ocazie cu care a fost inaugurată și sala de expoziție a instituției. Așa cum am spus, manifestarea a avut un scop umanitar. Ne-am exprimat solidaritatea cu demersul autorităților chineze și am donat lucrările aduse, semnate de mine și de elevii mei, dar și de artiști români consacrați, precum pictorii Petru Lucaci și Teodor Botiș. Diploma de onoare, ca și scrisoarea de mulțumire primite din partea Ministerului de Externe chinez nu au făcut altceva decât să dea o expresie oficială sentimentelor emoționante de prietenie la care am fost martori pe parcursul zilelor petrecute aici.
– Unde au fost expuse celelalte lucrări duse în China?
– Celelalte 30, semnate tot de pictorii Petru Lucaci și Teodor Botiș, de mine și de 23 de elevi clujeni, au fost pregătite special pentru Expo 2010 de la Shanghai și au fost expuse în Pavilionul Românesc în prima jumătate a lunii octombrie. Îmi amintesc că la vernisaj, alături de doamna Mihaela Chitic, directorul Pavilionului nostru, a luat cuvântul și regizorul Alexandru Darie, care a prezentat în continuare, împreună cu actorii Teatrului Bulandra, piesa Linia – Orașul încotro? Era 1 octombrie, Ziua Națională a Chinei, și a fost o zi plină de succese pentru artiștii români. În cele cinci zile cât am rămas acolo, expoziția a fost vizitată de mii de persoane. De altfel, tot atunci a fost premiat și vizitatorul cu numărul două milioane care a pășit pragul Pavilionului Românesc de la inaugurarea sa, pe 1 mai. Aș mai putea adăuga faptul că, dintre toate țările prezente la Shanghai, doar China și noi am avut ideea de a expune lucrări plastice semnate de copii.
– Ce ați făcut cu acestea după închiderea Expoziției Mondiale?
– Zilele trecute am primit un telefon din China și mi s-a spus că toate pavilioanele de la expoziție vor fi demolate, cu excepția celui chinezesc. În acest context, am fost întrebată dacă artiștii români vor ca lucrările lor să fie repatriate sau sunt de acord ca ele să rămână în China, în cadrul unui muzeu care va fi inaugurat la anul în Shanghai, muzeu în care fiecare țară va avea spațiul ei expozițional. Evident că noi am optat pentru a doua variantă, așa că, peste ani, când elevii clujeni vor călători în China, își vor putea admira acolo lucrările copilăriei.
– Cine sunt acești tineri clujeni despre care îmi vorbiți cu atâta entuziasm?
– Sunt viitori, actuali și foști elevi ai liceului amintit: Antonio Popa, Mira Pop, Georgia Brebenaru, Andrei Dușa, Alexandru Farcas, Nona Pop, Paula Burz, Nora Neagoe, Cristina Iovanescu, Astrid Andone, Antonia Popovici, Carmen Bălănean, Mihaela Simionaș, Teodora Fartan, Irina Patrichi, Mălina Puia, Florin Pop, Diana Berindean, Oana Pop, Maria Ghiuruțan, Christine Laza, Alexandra Knobloch, Ing. Ioana Așchilean.
Cel mai tânăr are 5 ani, iar cel mai în vârstă – 24. Au lucrat toată vara cu un entuziasm de nedescris. Veneau la mine la atelier și îmi arătau în ce stadiu sunt, îmi cereau îndrumări, se sfătuiau între ei. Le-am cerut acordul în ce privește donarea lucrărilor și au fost toți de acord. Mai mult, au acceptat ca prețul înrămării tablourilor să fie suportat de fiecare dintre ei. Precizez că foarte mulți dintre elevii noștri fac parte din Cercul Prietenilor Chinei, cu mulți simpatizanți în județul Cluj. De altfel, Liceul Gheorghe Șincai este unul dintre liceele aflate în atenția Institutului Confucius, înființat la Cluj-Napoca în cadrul Universității Babeș-Bolyai; de aceea avem în școală doi lectori chinezi care țin cursuri opționale de limbă, cultură și civilizație chinezească în limba engleză. Și întotdeauna sala este plină, deși, se știe, programul școlar este încărcat.
– Cu ce amintiri deosebite v-ați întors din această experiență artistică?
– Fotografiile pe care le avem acum în față îmi evocă, fiecare în parte, câte un moment emoționant, o întâmplare, un dialog, care nu sunt altceva decât inestimabile lecții artistice pentru un tânăr creator. Fiecare imagine are povestea ei. Și, dintre toate, am să mă opresc la întâlnirea cu artistul Jone Lee Tian. Acesta, de zece ani, s-a “autoexilat” la Marele Zid Chinezesc, unde lucrează fără întrerupere. Familia lui locuiește în Beijing și îl vizitează săptămânal, aducându-i aici mâncare și alte lucruri necesare existenței. Iar el și-a amenajat lângă Zid un atelier și trăiește numai pentru pictura lui. De fapt, termenul pictură este impropriu, deoarece peisajele sale sunt realizate nu pe carton sau pânză, ci în ceramică, după o tehnologie numai de el știută. Fără a fi propriu zis pictate, plăcile ceramice obțin nuanțele cromatice prin arderi succesive. Efectul este copleșitor. Bineînțeles că afacerile rămân afaceri, Jone Lee Tian este vizitat de numeroși turiști, dar și de multe delegații oficiale și vinde ceea ce lucrează.
– Jone Lee Tian este singurul plastician care locuiește și lucrează la Marele Zid?
– Pentru moment da, dar trebuie imediat să adaug că succesul lui nu a rămas fără ecou și a dat idei autorităților locale, în căutare de noi atracții turistice pentru vizitatorii care vin la Zid. Într-una dintre zile, m-am întâlnit cu domnul Han Guowei, unul dintre directorii Societății Marelui Zid. Iar domnia-sa mi-a prezentat proiectul multiplicării experienței lui Jone Lee Tian și a înființării unui fel de… Montmartre chinezesc. Despre ce este vorba? În apropierea Zidului exista un cartier locuit de țăranii care lucrau pământurile din împrejurimi. Oamenilor li s-au oferit alte case, s-au mutat, autoritățile au restaurat vechile locuințe tradiționale, extrem de pitorești și de interesante, fiecare cu grădina sa, și vor înființa aici un Sat al Artelor. Începând cu anul următor, vor fi invitați artiști din toată lumea, pictori, muzicieni, scriitori care vor locui aici contra unei chirii modice și vor avea la dispoziție, fiecare, un mic magazin la stradă, unde își vor putea vinde produsele.
Iar acum, surpriza! Am aflat că în 2011 Jone Lee Tian va veni în România, la București și la Cluj, cu o expoziție organizată de Ministerul Chinez de Externe. Prezențele plastice românești în China, aduc, prin reciprocitate, artiști chinezi la noi… Unei mâini întinse i se răspunde cu o altă mână întinsă prietenește. Este o lecție pe care de prea multe ori o ignorăm; și nu mă refer acum doar la familia noastră, a plasticienilor…