Când a împlinit trei ani de existență, în septembrie 2014, Galeria Art Yourself (aflată atunci în alt sediu, într-o vilă din interbelic) a organizat trei expoziții aniversare: expoziția lunii septembrie – Exotic – 11172014, Nostalgia, semnată Radu Rodideal și lucrări din perioada 1955-1960 semnate Marcel Guguianu. Un succes deplin. La aniversarea a 3 ani mesajul transmis de Art Yourself Gallery către toți iubitorii de artă contemporană era: Ne definim prin ceea ce creăm în mintea noastră, suntem ceea ce văd alții, ne exprimăm prin tot ceea ce atingem și privim sau, așa cum ar spune Edgar Degas, „arta nu este ceea ce vezi, ci ceea ce îi faci pe ceilalți să vadă.”
După doi ani, în care sediul galeriei s-a mutat într-o zonă ultracentrală (Bulveradul Dacia, nr 51, foarte aproape de Piața Romană), Art Yourself Gallery ne surprinde la aniversare cu două expoziții de mare prestigiu: Ana Ruxandra Ilfoveanu – Un altfel de portert (III) și Constantin Pacea – Visum. Două expoziții deschise publicului între 20 septembrie și 15 octombrie.
Ana Ruxandra Ilfoveanu (5 decembrie 1947, Ploiești) este pictor și desenator, membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România. Ana Ruxandra Ilfoveanu este soția pictorului Sorin Ilfoveanu și mama artiștilor plastici Adrian Ilfoveanu și Nicu Ilfoveanu.
Constantin Pacea (n. 9 martie 1957, București, România) este un pictor, fiul lui Ion Pacea. A plecat din România în 1983, a trăit o perioadă de timp în Germania și Suedia, iar în 1985 s-a stabilit la Paris. Din 1992 lucrează la Paris, București și Altea (Spania).
La cinci ani de la deschidere credem că vedem lumea cu totul diferit. Simplitatea este esența evoluției. Evoluăm prin ceea ce am creat si am trăit in toti acesti cinci ani. In esență, totul depinde de cum privim mai departe si cum arta poate schimba o viziune, o emoție, estetică unei lumi în continuă transformare.
Timp de 5 ani Art Yourself a expus peste 150 de artiști în zeci de expoziții personale și conceptuale, proiecte care au reunit sub egida unui maraton 17 artisti timp de un an cu o suită de 187 de lucrări (proiectul 11172014) sau 88 de artisti care au expus un impresionant numar de 440 de lucrări ( proiect No.88). La cea de-a cincea aniversare am invitat doi artisti remarcabili ai scenei artei contemporane:
Ana Ruxandra Ilfoveanu si Constantin Pacea
„Un altfel de portret (III)” este o reflexie a tot ce ne înconjoară într-o manieră personală a Anei Ilfoveanu (foto 3-9).
Reîntâlnirea cu pictura Anei Ruxandra Ilfoveanu este o nouă încercare de-a lega și de-a reface vizual substanța și parcursul unei creații vădit interesate de subiectul și obiectul pe care le conține. Artist aflat la o maturizare confortabilă, dinamică, doctrinară, observator al spectacolului lucrurilor repetate cu voință intelectuală și har artistic, Ana Ruxandra Ilfoveanu își poate privi fără pic de îndoială efortul și sublimul gesturilor prin care și-a construit, însuflețindu-l în logica năzuinței purificatoare, un imaginar marcat de amănuntul exterior. Aflată în siajul atâtor certificări, dar și în cea a himerelor devoratoare, artista a știut, cu tenacitatea unui însingurat, să-și remodeleze, înlăturînd definitiv ispitirile, spiritul și mîna, pentru a intra în luxuriile limbajului propriu. Cum să reziști când în preajma ta se decupează, ca o cupolă pe un cer senin, strălucirea „amenințătoare” a unor influențe? Cum să mergi cu pași siguri printr-o mare de lumini și de umbre, convinsă fiind de seninătatea demersului? Cărui înger să te închini cu sufletul curat, în așa fel încât trăsăturile cele mai de preț ale lucrărilor tale să nu poată fi demonizate de insurgenții unor opinii răuvoitoare? Întrebări de prisos astăzi, când artista a atins un echilibru, o stabilitate a formelor și un curs al materiei pe care le stăpânește cu freamăt lucid.
Împietriri halucinante, zboruri fantaste deasupra fenomenelor și a lucrurilor, o departajare solemnă a formelor, pedalarea personajelor emaciate pe stranii mașinării, gravitatea unor sensuri ce par ermetice, subtile elemente decorative aduse magic pe tărîmurile candorii, îngeri zburdând paradisiac cu misterioase obiecte în mâini, ierburi, flori, balanțe, potire, bijuterii, nimicuri rătăcite prin alveolele memoriei.
Universul Anei Ruxandra este unul al însingurării, al visării și al egocentrismului profund, al mîntuirii prin concentrarea cu care personajele privesc lumea. Trecutul pare să fie tot ce le-a rămas din confruntarea cu viața și acum, resemnate, histrionice, îmbolnăvite de propriul caracter și de propria sorginte, bâjbâie prin lumini și pseudo-seninătăți, peregrinând metamorfozate în căutători prin goluri sterile sau prin rodiri fragede.
Aceste personaje care populează pânzele sunt imuabile, dar anistorice, fără nimic grotesc și fără nimic mutilant. Când este pictat numai chipul, ca într-un gros-plan, și el se dezvăluie în concretețea lui frustă și visătoare, Ana Ruxandra operează cu un fel de „unealtă” emoțională cu care „bandajează” urmele unor „răni”, separându-l de gregarul-concret și „istovindu-l” cu noi măști. Privind de aproape acele chipuri încărcate cu linii drepte și curbe, ca în desenele făcute de copii cu cretă albă și colorată pe asfalt, împinse în afară de brunurile din fundal, timpul le-a dilatat ochii, literaturizîndu-i pînă la angoasă. O angoasă care pare un fel de-a descoperi emoția. Nicio aglomerare, niciun „viciu” de însoțire nu minează aceste oglindiri ale spiritului și ale sufletului. Veșmintele unor personaje, recuzite în culori tari, limpezi sau în adieri de tonuri mătăsoase se îmbină ca în anluminările unor texte, dînd finețe desenului și un plus de magie. Autoportretele se supun întregii suite de fizionomii. Rictusuri amar-ironice, surîsuri iscoditoare, uimiri livrești, chipuri geometrizate cu forță, o iconoclastie, aș spune, patetică.
Expresionismul practicat de artistă are cadență și fervoare muzicală, are simetrii și libertăți ilustrative, are reliefuri, asprimi, dar și valori caracteriale. Ana Ruxandra este sensibilă atât la seducțiile luminii, cât și la cele ale crepusculului. Portretele din această expoziție nu conțin țipete, ci doar sintagme fățișe ale unei vaste priviri, dar și o compasiune ce le uniformizează. Incizate cu arabescul liniilor sau narate cu voluptățile și nervozitățile unor detalii romantice, în care a intervenit ca spațiu adiacent și iluzie primordialul, lucrările poartă în ele un omenesc ce-și pierde evanescent materia și intrînd într-un anecdotic puternic metaforizat.
Regăsim în unele portrete câte ceva din măștile tradițional-africane, iar în compozițiile cu personaje sau în personajele-poză, o gravitate copleșitoare amintind de unele portrete ale lui Van Gogh. Schematismul și geometrismul o atrag pe Ana Ruxandra, liniile voit îngroșate izbutind să creeze impresia de forță, spre deosebire de cele hieratice în care primează simbolistica cu motive ireale. Apropierea de vis, de fabulă, de tot ceea ce a dobîndit gîndirea prin îndepărtarea de timpul și de spațiul concret, recursul la amintire, fie și onirică, reconstituirea imaginii după propriile viziuni și experiențe formale fac ca această pictură să-și fi găsit așezarea în pagină, ca un summum de cuvinte și de fraze regenerante și pline de farmec.
Fiecare personaj se ascunde parcă într-altul, ca într-o infinitate de măști și pare a fi încărcat cu sintagme literare, aducătoare de caractere și de gesturi.
Din pictura popular-tradițională, Ana Ruxandra pare să fi rămas cu atașamentul față de lucrurile obișnuite și cu plutirea lor miraculoasă în spațiu. Imaginația nu este însă mai presus ca observația, ci amândouă sunt într-un balans egal, ritos, muzical. Această reacție în fața naturii îi aduce artistei o spontaneitate pe care, începând din primele două decenii ale secolului al XX-lea, expresionismul a păstorit-o entuziast. Ceea ce nu se întâmplă însă în pictura Anei Ruxandra este monstruosul, hidosul, deformările zgomotoase și rebarbative.
Căile artistei sunt deschise spre fantezie și impuls emoțional, iar personajele pe care le avem în fața ochilor nu exaltă satanicul, nu sunt eretice, nici compulsive, ci sunt impregnate de hieratism și de o permanentă inocență.
O expresivitate melancolică le accentuează sensul popasului prin lumea asta, ducându-ne cu gândul la acea visare curată, cu efecte mărturisitoare.
După ani și ani de lucru și de studiu, după zeci de expoziții în țară și în străinătate, după premii și intrarea în circuitul multor colecții de pictură particulare și de stat, Ana Ruxandra a găsit un lucru extrem de important în ceea ce privește propria creație: atotputernicia visului. Înlăturând multe dintre atributele tehnicii, pictura ei acordă subiectului un loc important, iar îngroșarea tușelor, exacerbarea lor, ne poate duce cu gândul, după cum aminteam, la pulsul expresionist. Artista își asumă Paradisul, ca pe o năzuință hrănită cu emoții întrebătoare și, din această aspirație, ia naștere o lume în care a fost abolit, în chip solemn, tot ceea ce ar ucide spiritualitatea, visul. (text semnat de Iolanda Malamen în revista Luceafarul No. 4 / 2012)
Între visare și univers, între transparență și claritate, între natural și hazard, lucrările lui Constantin Pacea prin „Visum” ne induc o emoție unică (foto 10-13).
„În pictura mea nu elaborez niciun plan, nimic premeditat, nu intervin, aștept observând desfășurarea evenimentelor și, la momentul oportun, intru în acțiune când lucrurile se impun natural. Nu calculez nimic, dezvolt, fac ca lucrurile să se nască. În tot acest proces, intuiția joacă un rol important. În ciuda unui aparent profesionalism, nu programez și nu stăpânesc nimic. Execuția unui tablou este desfășurarea în timp a unui fapt pictural, în care incertitudinea joacă un rol important, făcând astfel să crească emoția. În tot acest proces, accidentul, imprevizibilul, hazardul joacă un rol capital, și ar fi o eroare să vreau să reproduc asta. Nu se poate copia un accident. Hazardul este natural.” (Constantin Pacea)