Prima personală în România a lui Kicsiny Balázs

Kicsiny Balázs este unul dintre cei mai proeminenți artiști maghiari contemporani. Este în principal renumit probabil pentru pavilionul realizat la Bienala de la Veneția din 2005 (unde a fost ales să reprezinte Ungaria), care a fost într-adevăr unul dintre cele mai bune ale acelei ediții. Dar cariera și opera sa sunt mult prea complexe pentru a putea fi reduse la acest singular demers, chiar dacă este unul destul de spectaculos, desfășurându-se de-a lungul a peste douăzeci și cinci de ani de prezență semnificativă pe scena artistică maghiară și internațională.


La o primă vedere, cel mai adecvat termen pentru a descrie producția artistică a lui Kicsiny ar părea să fie acela de “instalație”. Dar, în cazul său, așa cum o siluetă antropomorfă nu e niciodată o simplă sculptură, în sensul clasic al termenului (un obiect de artă tridimensional destinat să fie admirat), nici o instalație nu e niciodată un simplu ansamblu de forme care conlucrează pentru a produce sens. Astfel, instalațiile sale se adresează privitorului într-o manieră foarte angajantă, uneori părând a fi performance – uri înghețate, alteori, stranii elemente de recuzită dintr-un spectacol de teatru al unui regizor pasionat de suprarealism. Într-un fel, majoritatea lucrărilor sale majore, de la Winterreise la Migrating Interpretation, de la Permanent Landing la Exact Time, relaționează cu noțiunea de enunț performativ, în sensul cel mai imediat al conceptului. Astfel, ele sunt prezente și acționează prin actul însuși de a fi prezente, fac ceva în lume mai degrabă decât să îi spună privitorului ceva despre aceasta. Tind să genereze experiență, mai degrabă decât sens.

Pentru prima sa expoziție personală în România (deschisă până pe 9 decembrie a.c.), Kicsiny Balázs propune, la Bázis de la Fabrica de Pensule din Cluj, un proiect care evidențiază tocmai caracteristicile artei sale mai sus menționate. Intitulată “The Art of Self-justification”, expoziția de la Bázis (foto 1) abordează tematici ca relația dintre semne și interdicții, caracterul convențional al comunicării și natura opresivă a puterii, manifestată în standardizare. O instalație imersivă, proiectul lui Kicsiny este totodată o invitație deschisă la a reflecta asupra unor asemenea probleme și provoacă spectatorul să treacă dincolo de plăcerea sau fascinația vizuală pentru a arunca o privire asupra amenințărilor la care face aluzie. (Bogdan Iacob)



Arta și politicul

Sâmbătă, 3 decembrie, începând cu ora 18.30, la Galeria “Totem il Canale” din Veneția va avea loc vernisajul expoziției de artă contemporană românească “Mirajul politic” (foto 2). Curatorul expoziției este criticul de artă Alexandra Titu.

Proiectul reunește artiști români contemporani, diferiți între ei ca experiență, abordare și generație, dar apropiați prin tematica și interesul comun pentru “mirajul politic”: Teodor Graur, Marinela Preda Sânc, Alexandru Rădvan, Aurel Vlad, Ioan Augustin Pop, Matei Băjenaru, Sorin Oncu.

Proiectul dedicat “mirajului politic” continuă relația între artă și politic, în contextul noilor conflicte ideologice și al presiunilor economice într-o lume globală. Această relație constantă cunoaște diverse grade de dependență a artei față de politic, a angajării conflictuale cu universul puterii. Arta se poate impune ca instrument de impact maxim în discursul politic, în asocierea politicului sau ca autoritate critică, corozivă, demistificatoare, acuzatoare în fața instituțiilor puterii.

Despre acest proiect, inițiat în 2009, curatoarea Alexandra Titu afirmă: “Artiștii actualității iau ca teme situații și fenomene sociale generate în spațiile marginale ca România la nivel social de mirajele care recurent au susținut fenomenul nomadismului și emigrației, motivat profund de crizele economice, deconstruiesc cu gravitate sau umor alibiurile noilor politici economice și sociale, efectele unei dezindustrializări la fel de brutale și accelerate ca și industrializarea regimului comunist, conținuturile reale ale unor termeni aparent inocenți vehiculați de mass media. Lucrările lor se referă simultan sau diferențiat la responsabilitățile locale ale politicii naționale și la strategiile deschiderilor și închiderilor succesive ale integrării/excluziunii. Grupul restrâns este selectat dintre artiștii constant implicați în comentariul politic, autori ai unor acțiuni și comentarii imagistice incisive dar cu deschidere culturală complexă, care dă generalitate pachetului imagologic chiar dacă unele dintre creații, cum sunt cele semnate de Matei Bejenaru, se bazează pe evenimente concrete. Ei ating acest câmp problematic fierbinte cu instrumente de limbaj, de la realismul actual (Ioan Augustin Pop) la ironia premizelor ideologice ale ierarhizărilor în jocul dominației politice (Teodor Graur), realismul simbolic (Aurel Vlad), metafora abstractă (Marilena Preda Sânc, Sorin Oncu)”.

Evenimentul este organizat de Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția în colaborare cu Galeria “Totem Il Canale” și este dedicat Zilei Naționale a României.

Expoziția va rămâne deschisă până pe data de 30 decembrie 2011.

Proiectul beneficiază de sprijinul Institutului Cultural Român.

Subiecte #Arta#galerii