Muzeul Național de Artă al României găzduiește, până la 29 martie, expoziția Ars amandi. Tema iubirii în arta europeană a secolelor XVI-XIX. Prin anvergură, varietatea pieselor expuse și calitatea cercetării ce o susține, expoziția are toate calitățile unui eveniment în peisajul expozițional românesc, în condițiile în care publicul bucureștean al ultimului sfert de veac a cunoscut puține evenimente dedicate artei europene – exceptând seria de expoziții dedicate, de-a lungul timpului, de aceeași instituție, gravurii occidentale. Curatorul expoziției și coordonatorul catalogului este Cosmin Ungureanu, specialist în artă europeană în cadrul muzeului.
Titlul expoziției face aluzie la titlul unui poem erotic didactic de Ovidiu, punând întregul discurs expozițional sub semnul moștenirii și resuscitării în modernitatea timpurie a temelor amoroase clasice. Curatorul și-a propus însă să ia în considerare nu doar subiectele ovidiene, cele mai multe derivate din Metamorfozele poetului, ci impactul acestei tematici asupra artei occidentale. Astfel, dacă prima sală este dedicată „Mitologiei iubirii”, al doilea nucleu al parcursului expozițional tratează „Amorul în lumea literelor”, în surse literare antice și renascentiste (în particular Torquato Tasso și Lodovico Ariosto). Ultimele două secțiuni ale expoziției împing însă noțiunea dragostei la implicațiile ei cele mai abstracte, investigând absorbția ei în sfera sacrului și în lumea semnificațiilor alegorice și simbolice. Coerența proiectului este garantată așadar de o perspectivă în mod declarat subiectivă, însă argumentată eficient în textele de sală și în catalogul expoziției. Mai mult, interesul expoziției nu este suscitat în primul rând de operele expuse în sine, cât de legăturile pe care discursul expozițional le stabilește între ele, prin juxtapuneri uneori neașteptate, apte de a îmbogăți semnificațiile intrinseci ale operelor.
Sursa celor mai multe dintre lucrările expuse este chiar patrimoniul Muzeului Național de Artă al României și nu este de trecut cu vederea faptul că în marea lor majoritate sunt lucrări aflate în depozite, unele expuse acum pentru prima dată, iar altele restaurate pentru această ocazie (rezultatul restaurării este spectaculos în unele cazuri, precum la cele două picturi de Giovan Francesco Maineri). Cu riscul unor discrepanțe calitative, expoziția își asumă și acest rol, de a face cunoscute opere necunoscute, atât publicului larg, cât și specialiștilor. Această selecție de lucrări este fericit completată de împrumuturi de la Cabinetul de Stampe al Bibliotecii Academiei Române și de la Muzeul Brukenthal din Sibiu.
Expoziția prezintă picturi, desene și gravuri, oferind astfel o perspectivă complexă asupra procesului de producție artistică, a metabolismului creației (în desene), a circulației motivelor între artiști și între media diferite și, nu în ultimul rând, a fenomenelor de răspândire și receptare a operelor de artă, prin gravuri, înaintea epocii internetului. Un exemplu deosebit de grăitor pentru dinamismul acestor practici este oferit de juxtapunerea, în prima sală, a unui desen datorat probabil unui artist din cercul lui Giulio Romano (elev al lui Rafael) și a unei gravuri de secol XIX după fresca Galateea a lui Rafael. Desenul, a cărui compoziție este în mod evident derivată din celebra pictură a lui Rafael, este reinterpretat drept o Naștere a Venerei. Lucrarea atestă astfel absorbția principiilor artei maestrului de către elevi – condiția necesară pentru realizarea în echipă a marilor ansambluri decorative din ultimii ani de viață ai lui Rafael –, dar și libertatea acordată lor în prelucrarea motivelor formale elaborate de acesta. Expunerea unei gravuri de secol XIX este justificată de influența majoră pe care operele lui Rafael au jucat-o în arta epocii moderne timpurii.
Prezența cópiilor în expoziție este justificată și la nivel teoretic, în introducerea catalogului, prin sublinierea caracterului inadecvat al noțiunilor moderne de „original” și „copie”, atunci când obiectul discursului sunt opere din epoca modernă timpurie. Chiar dacă această terminologie apărea uneori în discursul epocii, implicațiile erau diferite, noțiunea de „copie” fiind lipsită de încărcătura negativă pe care o poate avea astăzi: maeștri importanți s-au ocupat cu realizarea cópiilor, iar acestea își găseau sălașul și în cele mai importante colecții. Pledând pentru reevaluarea cópiilor, expoziția ne aduce în față opere de o calitate incontestabilă, precum Venus și Amor după Jacopo Palma cel Bătrân sau Educația lui Amor după Correggio, ambele realizate în secolul al XVII-lea. Pe de altă parte, ea face astfel vizibilă publicului o fațetă importantă a istoriei colecționismului românesc din secolul al XIX-lea, colecția regală conținând, conștient sau inconștient, numeroase astfel de lucrări.
Un alt capitol important al istoriei artei pe care expoziția îl ilustrează cu elocvență este circulația motivelor clasice între sudul italian și nordul Europei. Dacă prețiosul tablou datorat școlii lui Frans Floris și reprezentând-o pe Venus cu Amor ne lasă să percepem o anumită timiditate, extrem de fascinantă, cu care imagistica amoroasă este preluată în Țările de Jos, Venus și Amor de Abraham Bloemaert, cu rafinata vedere din spate a zeiței, sau Neptun și Amfitrite de un maestru flamand anonim ce dovedește o deosebită libertate în combinarea motivelor mitologice, arată o deplină absorbție a tematicii în arta flamandă. Un grup remarcabil de opere grafice din școala manieristă neerlandeză, semnate de Hendrick Goltzius, Jan Saenredam, Aegidius Sadeler II și Jan Muller, confirmă popularitatea iconografiei mitologice la curțile nord-europene. Pe de altă parte, multe lucrări italiene, îndeosebi gravuri, trădează inspirația nordică la nivelul peisajului, o componentă atât de importantă a scenariului amoros.
Printre cele mai atractive și valoroase piese din expoziție se remarcă tocmai gravurile, multe dintre ele ecouri ale culturii clasice rafaelești, de factură arheologică, precum cele două lucrări de Marcantonio Raimondi, gravorul lui Rafael și poate cel mai faimos maestru al stampei renascentiste italiene. O stampă semnată Marco Dente da Ravenna, Venus scoțându-și un ghimpe din picior, deosebit de prețioasă pentru că înregistrează o compoziție pierdută de Rafael (nu întâmplător monograma artistului, SR, însemnând probabil Scultore ravegnano, a fost interpretată în trecut ca il segno di Raffaello), arată în același timp rolul major jucat de arta antică, sculptura în primul rând, în elaborarea repertoriului formal al subiectelor mitologice de dragoste.
O gravură din ultima sală, cea dedicată interpretărilor alegorice ale dragostei, conferă titlului expoziției noi valențe. Stampa lui Aegidius Sadeler II, Portretul lui Bartholomeus Spranger și al soției sale [decedate], Christina Müller, pune în scenă o complexă alegorie gândită ca un gest menit să îl consoleze pe Spranger pentru pierderea soției. Mesajul imaginii confruntă arta și dragostea, susținând puterea artei de a transcende moartea. Sensul sintagmei Ars amandi, arta dragostei, este răsturnat în acest punct terminus al parcursului expozițional, părând să triumfe acela de dragoste pentru artă.
Catalogul care însoțește expoziția este, la rândul lui, un eveniment editorial remarcabil. Apărut în condiții grafice excelente, este în același timp un instrument de cercetare indispensabil unui specialist care se apropie de operele în cauză și un obiect informativ și atractiv vizual pentru marele public. Studiile introductive și fișele de catalog ale celor 74 de opere expuse lămuresc nenumărate probleme legate de iconografie și atribuție (astfel, Patricia Bădulescu susține în studiul său teza atribuirii picturii cu Venus și Amor, considerată până acum o operă de Bronzino, lui Alessandro Allori sau unui artist din cercul său; iar Cosmin Ungureanu îl propune pe Pietro Liberi ca autor al tabloului cu Apolo și Dafne). O serie de manifestări organizate în jurul expoziției – conferințe ținute de istorici de artă, vizite ghidate realizate de curatorul expoziției, programe educative pentru familii și adolescenți – îmbogățește experiența contactului cu operele de artă.
(Acest articol a apărut inițial în revista „Orizonturi culturale italo-române”, din februarie 2015: http://www.orizonturiculturale.ro/ro_evenimente_Expozitia-Ars-Amandi.html)