Resuscitată după aproape 10 ani de moarte clinică, revista “Arta” apare din nou la chioșcuri și în standurile librăriilor. Atractivă fără niciun dram de stridență, aerisită grafic, arborând o demnitate a cărei noblețe ține, simultan, de racordarea la propria tradiție și de exercițiul primenirii în spirit modern, revista umple (sau, mai degrabă, își propune să umple) un hău publicistic și critic întins între cronicile fără vocație sistematică din paginile revistelor (între care și, preț de zece ani, cele din paginile ZD) sau din cele strecurate, cu titlu informativ, în rarele și tristele emisiuni culturale TV.
Editată de Uniunea Artiștilor Plastici din România (UAP) și produsă de Igloo Media, revista îl are ca director pe pictorul și profesorul Petru Lucaci, iar ca editor-șef pe Magda Cârneci. Două nume bine consolidate în peisajul nostru cultural, care sună ca o garanție de seriozitate, de consecvență, de altitudine intelectuală și de obiectivitate pentru viitorul revistei.
Directorul “Arta” așază limpede jaloanele publicației, în cuvântul său liminar. Astfel, revistei îi va reveni misiunea să consemneze tot ce se întâmplă “mai creativ și mai bun” în toate filialele UAP din țară. “În avalanșa de expoziții, festivaluri și bienale de artă ale actualității imediate, îi revine și și misiunea de a selecta și de a arhiva ce e mai reprezentativ pentru tendințele estetice ale momentului și pentru spiritul progresist al vremii. Iar pentru creativitatea pe care nu ezit să o calific drept excepțională a mediului nostru artistic, îi revine revistei Arta misiunea de a fi o carte de vizită reprezentativă și exigentă, care să propună o interfață activă și pe picior de egalitate cu mediul artistic internațional.”
Rezumăm cu entuziasm promisiunile (arhivă, carte de vizită și interfață activă), fără să ne prefacem că nu observăm invitația programatică, din partea editorilor, în zona pieței de artă și a cotațiilor (există o bună anchetă, pe tema pieței, realizată în acest număr de Simona Vilău, dar care nu iese din zona generalităților de criză) în lipsa cărora “interfața” riscă să nu mai fie chiar atât de activă precum își dorește. Mai ales că, în privința contemporanilor, și casele de licitații (cu organismele lor publicistice cu tot) păstrează o tăcere densă. Așadar, “Arta” doar de amorul artei?
Din secțiunile revistei, menționăm: “Proiecte de cercetare”, “Dosare de artist 2010” (cu focalizări, incitante, lipsite de prețiozitate, inteligent și revelator ilustrate, pe Ion Bârlădeanu, Horia Bernea, Matei Bejenaru, Zsolt Berszan, Rudolf Bone, Irina Botea, Mircea Cantor, Francisc Chiuariu, Ciprian Ciuclea, Călin Dan, Teodor Graur, Ion Grigorescu, Gili Mocanu, Anca Mureșan, Miklos Onucsan, Christian Paraschiv, Dan Perjovschi, Cristian Răduță, Mircea Stănescu, Roman Tolici, Dumitru Șerban, Mihai Țopescu, Aurel Vlad, Mihai Zgondoiu), Muzee și centre de artă, Expoziții de grup, Bienale internaționale, Ancheta de artă, Expoziții românești în străinătate, Expoziții internaționale și o decorativă rubrică Info. Un cuvânt bun pentru layout-ul revistei (realizat de Corina Duma), de o simplitate stenică, sever fără să fie arid.
În încheiere, iată “Ce vrea ARTA” în viziunea Magdei Cârneci, editorul-șef: “Această nouă serie începe, ca multe lucruri în România, sub semnul urgenței. Urgența de a recupera 10 ani de tăcere totală, după alți câțiva ani de apariție mai degrabă haotică, ambele datorate contorsionatei perioade de tranziție postcomunistă din ultimii 20 de ani. Apoi urgența de a intra într-o normalitate și o fluiditate atât de vital necesare mediului artistic românesc pentru conștientizarea propriei evoluții și pentru intrarea într-un dialog matur și lucid cu mediul artistic internațional.” Aferim!
DANIEL NICOLESCU. Absolvent, în 1982, al Universității București, Facultatea de filologie, secția română-portugheză. Redactor principal (și, începând cu 1991, grafician copertator) la Editura Eminescu, între 1985-2003. Colaborări (cronică literară, cronică plastică, traduceri) la numeroase reviste culturale, începând cu 1974. Redactor și art-director la diverse publicații din țară. A semnat mai multe volume de traduceri și un volum de interviuri. Din anul 2000 până în 2009 – editor executiv la Ziarul de Duminică.