Schimbarile abia incepute in invatamantul superior ca urmare a Declaratiei de la Bologna (1999) pune de la inceput probleme dificile pentru invatamantul vocational romanesc. Studiile teatrale de la noi resimt socul acestor cerute schimbari care provoaca rezistente mai degraba decat analize.
Multele consultari la nivelul rectorilor, cand si cand facute publice, vor duce poate la o solutie tehnica prin care sper sa nu ajungem la celebra farfuridiada privind revizuirea si schimbarea. Spun “tehnica” pentru ca termenele impuse prin procesul Bologna, ca si acordurile semnate de Romania lasa foarte putin timp pentru aceasta metamorfoza de viziune privind conceperea de acum inainte a procesului de invatamant ca pe un fapt care sa contribuie la arhitectura unei societati a cunoasterii si a pregatirii continue.
Invatamantul teatral din Romania este surprins acum de o avalansa. Relatari din presa arata ca prima tactica este aceea din strabuni, care pretinde ca, dar lasa lucrurile cum sunt sau, in alta formulare, va fi vorba de aceeasi Marie cu alta palarie. Ca si in alte domenii, imitarea este, de multe ori, solutia la prima mana. Imitam limbajul noii birocratii, al noilor modele europene, fara a da continut autentic unor necesare procese de schimbare. O potemkiniada spre uzul unei miopii socio-economice care, daca nu va fi stopata, cu orice costuri ar implica, va avea efecte devastatoare de lunga durata.
Problema de fond, una dintre ele, este cu cine si in ce conditii poti infaptui aceste schimbari? Pentru teatru, schimbarea inseamna un ciclu de licenta de trei ani in locul celui existent de patru ani. Acest ciclu ar trebui sa asigure o pregatire de tip general pentru domeniul Artele spectacolului, urmand ca al doilea ciclu, Masteratul de doi ani, sa produca specializarea propriu zisa. Ori, invatamantul teatral de la noi, prin traditie, este centrat pe ideea de a produce profesionisti (adica specialisti) – actori, regizori, scenografi, teatrologi – pentru un sistem teatral bazat pe reteaua teatrelor de repertoriu subventionate. Piata muncii este reprezentata intr-o proportie masiva de acest sistem. Prea putini absolventi isi gasesc de lucru in afara ei, cand isi gasesc. Problema insertiei profesionale a acestui tip de absolventi devine una stringenta. In fapt, e necesara o mai atenta gandire a primului ciclu in raport si cu aceasta piata a muncii.
Pentru ce sunt formati studentii de la Teatru, pentru ce tip de teatru, pentru ce moduri ale artei spectacolului? Schimbarile in curs ar trebui sa poata da un raspuns.