De obicei, concertele aniversare au in reteta lor ceva melodramatic. Programul este adesea pestrit – atat repertorial cat si valoric -, iar daca persoana omagiatului se ia prea mult in serios, atunci aerul dulceag se strecoara insidios pe sub scandurile scenei.
Din fericire, lucrurile au stat exact pe dos cu ocazia concertului dedicat maestrului Stefan Gheorghiu, care cu eleganta si umor a intrat in cel de-al noualea deceniu de viata. Aflat sub semnul unei excelente de apuse vremuri – dupa chipul si asemanarea Boierului -, concertul dedicat lui Stefan Gheorghiu a fost nu doar o ocazie rarisima de a asculta si vedea pe cativa dintre cei mai vestiti violonisti si violisti romani ai momentului – cu totii fosti elevi ai domniei-sale – ci si posibilitatea de a veni in contact cu o relatie maestru-discipol cu totul speciala, nestirbita de trecerea anilor.
Mariana Sarbu, Silvia Marcovici, Mihaela Martin, Marius Nichiteanu, Florin Matei, Anda Petrovici, Cristina Anghelescu, Gabriel Croitoru, George Cosmin Banica, sunt tot atatea certitudini ale multor generatii de absolventi ai scolii Gheorghiu. Alaturi de acestia au mai evoluat pianistul Valentin Gheorghiu, violonista Arlette Bonamy, violistul Marian Movileanu si violoncelistii Frans Helmerson, Tiberiu Ungureanu si Razvan Suma, intregind in mod fericit o distributie cu totul exceptionala. Programul a cuprins lucrari de referinta ale repertoriului cameral precum Sonata nr. 8 pentru vioara si pian de Beethoven, Sonata nr. 3 pentru pian si vioara “in caracter popular romanesc” de George Enescu – lucrare a carei interpretare a deschis portile tanarului violonist Stefan Gheorghiu, cu multe decenii in urma, cele Sase dansuri romanesti pentru vioara si pian de Bela Bartok, alaturi de Cvintetul cu doua viole KV 516 de Mozart si Octuorul op. 20 de Felix Mendelssohn-Bartholdy, toate prezentate in versiuni memorabile, atat in semn de dragoste pentru maestru, cat si din respect pentru public.
Numai si pentru a enumera cele mai importante momente ale carierei de instrumentist si pedagog ale violonistului Stefan Gheorghiu ar fi necesar un spatiu foarte amplu. Aceasta lista ar avea insa poate prea putin darul de a oferi o privire cuprinzatoare (mai ales pentru cei din generatiile mai tinere) asupra laturii uman-muzicale a maestrului. Discret, multumindu-se doar cu atingerea propriului prag de competenta in ale muzicii, Stefan Gheorghiu-omul a stiut sa evite nisipurile miscatoare ale statutului de “monstru sacru”.
an compania domniei-sale, lucrurile sunt dintr-o data mai firesti, mai destinse, mai incarcate de umor sanatos si molipsitor. Iar pentru cine a avut ocazia sa descifreze muzica sub privirea maestrului, experienta ramane una de neuitat. Cu acelasi simt infailibil al firescului, Profesorul reuseste sa aduca pe fagasul propriu fiecaruia intelesul muzicii si sa propuna solutiile de a-l releva publicului, iar Discipolul devine parca mai bun sub toate aspectele, mai motivat in telul propus.
Asa a si sunat concertul de sarbatoare dedicat maestrului Stefan Gheorghiu. Ca o bucurie a muzicii care transcende cadrul conventional al evenimentului.
Multumindu-i frumos pentru urarea simpla de a ajunge si noi cu bine la varsta domniei sale, sa fim recunoscatori sansei de a fi contemporani cu o personalitate culturala atat de… normala si de datatoare de speranta.