Sub titlul inspirat de „Dialog cu materia”, reflectat în curatoriatul inteligent al actualei ediții a Bienalei artelor decorative – Palatul Parlamentului, Sala Brâncuși, noiembrie 2014 – asistăm cu încântare la una dintre cele mai dense din punct de vedere valoric și semantic manifestări de acest tip, o expoziție colectivă care reușește să transmită un mesaj intens și unitar prin valoarea vizuală și prin valoarea emoției care o acompaniază întotdeauna pe prima.
Marcel Iancu spunea în „Contimporanul”, în anii ’20 ai secolului trecut, vorbind despre Brâncuși, și citez aproximativ, că poporul român este un popor senzual și vânjos și, dacă astfel de aprecieri generale sunt adevărate (în fond și un filosof aplicat precum Rădulescu-Motru a scris o carte numită „Psihologia poporului român”) cred că o astfel de identitate nu poate să nu fie exprimată cel mai bine în artă. De aceea, artistul român nu se poate despărți în mod firesc de plăcerea senzuală a materialelor, de plăcerea jocului cu ideile exprimate și întrupate în medii palpabile, în culoare, în construcții neașteptate și virtuoze, meșteșugite cu un interes viu preluat imediat de privitor (mă gândesc aici la multe din creațiile secției metal). De aceea, poate, artistului român nu i se potrivește demersul rece, să-l numim duchampian, arta mai ales conceptuală, când artistul nu mai propune privitorului participarea la bucuria lucrului făcut ci mai degrabă complicitatea la un tip de gândire.
Dar asta nu înseamnă că în arta bine ancorată în senzual, în arta care iubește să-i spunem, „materia”, nu avem concept și raporturi interesante cu ideea, provocări chiar și de tip dadaist (adică descumpănirea spectatorului prin confruntarea lui cu absurdul). Kandinsky de altfel, circumscria interesant materia ca concept în cartea lui „Despre spiritual în artă”.
Și în expoziția de față, aflată în opinia mea sub semnul excelenței tapiseriei/textilelor și metalului (cred că de mult nu am văzut așa multe lucrări de tapiserie superbe laolaltă) spiritul ludic și senzual îl captează, dacă nu de-a dreptul capturează, pe privitor. Astfel observăm hazul viu exprimat în două cârlige de rufe hiperbolizate, ruginii, unite printr-un mare inel de logodnă argintiu, observăm un corp mic de cucoană născută din țevi robuste pe-o rotiță, câte o lighioană bizară și mare, o cosmico-mașinărie, un Sputnik, un scaun amplasat jos, sub orizontul privirii savant conduse apoi către sus, unde, surpriză, se plimbă tacticos o pisică, cîlcând aproape pe aer, chipul unei doamne care capitalizează fascinația figurii, ce are drept gură un clopoțel, simbolizînd ironic și delicat, în altă lucrare potcoavele configurează terifiant o mască arhaică sau un cap cabalin, un corp omenesc e plăsmuit din foaie subțire de tablă exprimând o inerentă fragilitate și atârnă metafizic și amărui cu capul în jos, într-o cutie voit sărăcăcioasă, într-un ambalaj precar, o altă lucrare metalică se încheie jucăuș cu o friză de ciucuri, o alta figurează din benzi plate și subțiri, de bronz, silueta cabrată a unor cai. Întâlnim la metaliști și lucrări mai pregnat abstracte caracterizate de un spirit decis vertical, ascensional.
Mergând de la compoziția textilă sau colaj spre tapiserie vom remarca o mică fereastră albastru-vioi a unei căsuțe de țară cu gard și streașină, toate întocmite cu seducătoare bonomie copilărească din hârtie sau niște acrobați ce evoluează iluzionist și sofisticat pe scărițe într-un tablou de catifea, sau un chip, renascentist prin trăsăturile sale pure într-o compoziție textilă luminată de un buchet tot aplicat. Tot la această secțiune vom remarca creativitatea unei idei prin care un obiect vestimentar, bine făcut, iradiind căldură și confort prin lâna lui albă, este potențat la rang monumental printr-o compoziție interesant jucată, sau un panou parietal geometric, azuriu, acvatic și armonic decorat și colorat, sau o lucrare la joncțiunea cu moda, o rochie din fire azurii-gălbui-aurii comunicând ceva din plăcerea simbolului, sau tot din fir, de data asta metalic, de cupru, o compoziție parietală de mare virtuozitate și noblețe a semnului, care, prin unicitate, ar fi avut de câștigat. La această secțiune am notat, tot din fir, de data asta de in sau cânepă, o altă compoziție pentru perete ce dialoghează plăcut și cald cu rusticul și cu ecoul războiului de țesut sau o alta, să o numim poate neispirat, ecologistă, care pare să recupereze interțesându-le, în orice caz interesant, elemente de plastic din viața cotidiană, agrementate cu colorit electric. Creativă la maxim e și compoziția cu perne de paie, unde textura exterioară, semi-transparentă, jucată geometric și colorată absolut rafinat, lasă să se vadă paiul interior. Această lucrare se integrează în filonul ce recuperează ceva din lumea rustică însă cu forță extrem de cultă, ca și omagiul adus pe pânza ca de ștergare, chipurilor cuminți ale satului românesc într-un demers aerat care se continuă, poate, cu lucrările cu parfum religios, și ele frumos integrate în expoziție.
Tapiseriile sunt, cu un cuvânt, simfonice. Căldura simbolică și reală le însoțește dintotdeauna dar aceste valori ar fi fost ratate dacă artiștii nu ne-ar fi propus lucrări excelent conduse spre împlinire plastică, cromatic perfecte, majoritatea (la tapiserie se simte ca și la muzică, orice notă greșită și orice stridență). În alb-negru și griuri calde (cu elemente simbolice uneori religioase) sau colorate, picturale (fantastic efect de vibrare și pată, uluitor obținut tehnic, am remarcat într-o piesă), abstracte sau figurative, lucrările de tapiserie și textile sunt marea prezență, dominantă, sărbătoarea ochiului în această expoziție. Bidimensionale sau cucerind tridimensionalul, voluptoase sau cu fir cuminte așezat, jucând robust texturile sau mergând pe imaginea intensă exprimată doar în plan, tapiseriile invită la explorare vizuală îndelungată, la degustare.
Ceramica și sticla constituie o secțiune unde la fel, decorativul dialoghează cu conceptul, cu imaginea simbolică. Remarcăm piese intens erotice, cu filon suprarealist, un cuplu îmbrățișat, cu un ochi mare, hiperbolizat, cum este ochiul perechii din Sărutul lui Brâncuși, sau un chip feminin prelungit în bust configurat cu semn și vesel și ironic acompaniat de cromatica potrivită, piese abstracte, unde jocurile optice invită la experiențe plastice și reflexie sau lucrări meditative având în același timp vigoare plastică, precum chipul omenesc ca o bucată de sticlă, prins cu benzi metalice colorate pe un suport de lemn, și unde culoarea excelent jucată asigură scăparea din nota de tristețe pe care artistul ne-o propunea mai întâi…
Bienala are următorii premianți din toate secțiile evidențiind astfel, din universul lucrărilor prezente la fel de excepționale, de data asta, lumile excepțional de fine, universurile cu mecanism metalic fragil, de ceasornic, ale lui Costel Iacob, forța telurică care încheagă în ceramică compoziții surprinzătoare, abstracte, a lui Ionel Cojocariu, intensitatea reprezentării acompaniată de excelența tehnică la Gabriela Cristu, curajul și originalitatea compozițională a Alexandrei Mureșan.
Și nu în ultimul rând, întreaga apreciere curatorilor dedicați ai acestei expoziții, Doamnei Rodica Ghilea, maestrului iubitor de șah vizual, Gheorghe Gogescu, D-lor Jorge Mafu și Dan Liviu Roșeanu.