Episodul 1
1.
Incerc sa-mi aduc aminte de unde a-nceput totul.
Am deschis cu greu un ochi. Pleoapa celuilalt, de plumb, refuza sa se ridice, am saltat-o cu mana. Mi-am dat seama ca sunt in patul meu cand Pisi m-a lins din nou cu limba-i aspra pe frunte. Era clar ca trebuie sa ma dau jos sa-i dau de mancare. Racaise inainte cu gherutele usa sifonierului, ca-n fiecare dimineata, dar cine s-o auda? Mi-am tarsait papucii spre bucatarie. Pisi se impleticea printre picioarele mele. E uriasa, am indopat-o cu vitamine cat era mica, sa nu se imbolnaveasca in absentele mele repetate, si-a ajuns cat un caine de casa. Ar trebui sa-i spun Pisicaine, uitasem sa-i dau un nume, asa ca o strigam cum imi venea, de obicei Pisi. Foarte original. Acum isi rodea cu zgomot grauntele.
– Tuflita?
Yvona sedea la masuta din bucatarie, picior peste picior, in camasuta scurta de noapte, sorbind dintr-o ceasca aburinda. Mi-am adunat toata energia sa-i raspund.
– Buna. Ma doare capul.
– Din pacate n-avem ce-ti trebuie, zeama de varza.
M-am uitat lung la ea. Eram inca ametita, simteam ca aburii alcoolului nu disparusera. Nu era sa-i fac jocul.
– Mai bine toarna-mi si mie, i-am spus.
Mi-a impins in fata o ceasca la fel de mare ca a ei. Cu un lichid negru, fierbinte, amar. N-avea rost sa fac mofturi, stiam ca-si bea cafeaua fara pic de zahar.
Am sorbit de cateva ori, parca mi se ridica o pacla de pe ochi, dar tot mahmura eram.
– Cum de-ai adus handralaul acasa? m-a intrebat.
Yvona sta cu mine cand si cand. E maritata de trei ani, dupa un an jumatate s-a certat cu barbatu-sau si-a plecat de-acasa, o saptamana a stat la hotel, pe urma i-am propus sa locuiasca la mine pana-si gaseste ceva. A fost de acord doar daca impartim chiria. Nu era sa dau cu piciorul ofertei, la chiriile de azi! Asa ea n-a mai cautat altceva, iar eu am transformat a doua camera a apartamentului in al doilea dormitor, pacat ca n-avem decat o baie, dar nu prea ne calcam pe picioare. Doar cand isi vopseste parul o data la cateva saptamani, sta inchisa acolo de mi se uraste, prima data am crezut ca i s-a facut rau. Si-a mobilat dormitorul chiar mai dragut decat mine, ce nu-mi place e c-a zugravit toti peretii in roz.
Dupa o luna mi-a spus ca se-ntoarce la Puiu, i-am urat noroc. Cand ma pregateam sa-i strang lucrurile, sa-mi fac si eu o camera de primire din dormitorul roz, s-a intors. Nu mergea, Puiu e un nemernic si nu merita o femeie ca ea. De atunci s-a mai intamplat de cateva ori. Sta trei-patru luni la barbatu-sau, pe urma se muta in apartamentul nostru, pentru care insista sa plateasca mereu chiria si se jura ca n-o sa-l mai vada in viata ei pe nemernic. Pe urma pleaca din nou. M-am obisnuit, mai ales ca gateste dumnezeieste si e o colega cool. Din fericire, nici la slujba nu ne calcam pe bataturi.
– Scumpo, a inceput, si stiam ca o sa urmeze ceva groaznic. Parca stabiliseram sa nu aducem handralai in casa. Stabiliseram, intr-adevar, sa ne anuntam una pe cealalta, nu e placut sa te scoli noaptea sa faci pipi si sa dai in singura baie din casa peste vreo puta. Incalcasem regula. Am rosit. Mi-a trecut prin cap doar sa intreb:
– Ai dat peste el in baie?
– Din fericire, nu. Ii crapam capul.
Mi-am amintit ca langa mine in pat dormea o matahala. Cand ma trezise Pisi, crezusem ca visez, in fiecare noapte visez ca dorm cu o matahala. Acum chiar era una in patul meu.
Care mai si aparuse in usa bucatariei in picioarele goale, cu o pereche de chiloti de inot stransi al naibii peste toata mandretea lui de barbat, cu pieptul gol plin de par, cascand si cu parul blond ciufulit. Nu pot suferi blonzii.
– Fetelor, vad c-ati pus de cafea, zise. Ce-ati zice si de-o omleta?
– E un fast food la colt, ii spuse Yvona cat se putea de amabila. Trage-ti izmenele, cara-ti hoitul pana acolo si uita drumul.
N-am apucat sa deschid gura, s-a ridicat si s-a dus in camera ei atat de energic, ca handralaului i-a fost teama c-o sa-l loveasca si s-a lipit de perete. De-a dreptul amuzant.
– Asa ciufuta ti-e mereu consoarta? m-a intrebat.
– Nu-i plac blonzii, am zis. Nici mie.
M-a privit chioras, lucrurile nu mergeau cum voia el.
– Ne-am trezit cu fata la perna, iubitel?
Detest sa mi se spuna iubitel. Daca aveam ceva la indemana, i-as fi dat in cap. Dar nu se facea sa stric bunatate de cafea, tocmai cand incepuse sa-mi placa.
– Sunt nefericita si vreau sa jelesc toata duminica asta, am spus. Singura. Cel mai bine ar fi sa te-mbraci si s-o stergi.
– Stiu un leac mai bun pentru nefericire si mahmureala, a-ntors-o.
Din privirea mea a-nteles ca e mai bine sa taca si ca n-am de gand sa ma intorc in pat cu el. A facut stanga-mprejur, l-am auzit bolborosind o vreme in baie, apoi a tras apa si, in mai putin de doua minute, era echipat. Se vedea ca facuse armata. N-a avut curajul sa ma pupe de plecare, mi-a facut doar un semn cu mana din usa bucatariei.
– Pa, o sa te sun, iubitel, a zis.
Nu tineam minte sa-i fi dat numarul de telefon. De fapt, nu tineam minte mai nimic.
2.
Doar ca fusesem la petrecere. Nu prea ma omor cu petrecerile, ma duc la zilele de nastere ale catorva prietene, la petrecerea de sfarsit de an a angajatilor si la intalnirea anuala a colegilor de facultate. La asta mai ales ma intristez, vad fetele superbe acum cativa ani cu sunci pe ele, de-arata ca niste bovine, nu pot sa-mi cred ochilor, jur de fiecare data sa lipsesc la urmatoarea chemare. Dar suntem din ce in ce mai putine, unele au plecat in strainatate, altele s-au mutat la capatul tarii, nu prea au cum s-ajunga, si cand telefonul suna adunarea, uit de promisiune si tremur de nerabdare sa ajung acolo, sa vad cine mai e in viata.
Aseara, mi-a parut rau ca m-am dus, de cum am intrat in baruletul ala de fite, cu simandicosi si fum sa-l tai cu cutitul. Suntem din ce in ce mai putine, dar nu stiu cum se face ca numarul total nu se micsoreaza, apar figuri pe care abia mi le amintesc, din alti ani, si o groaza de tipi fandositi adusi cine stie de cine. Noile vesti m-au deprimat pe loc. Una dintre colegele de camin s-a maritat de curand si n-a putut veni pentru ca tocmai o batuse barbatu-sau. Alteia i se depistase un cancer de san si n-avea chef sa ne vada pe nici una. M-am trezit pipaindu-mi sanii, parca simtisem de dimineata o umflatura suspecta. Despre o a treia se spunea ca-l apucase pe Dumnezeu de-un picior, ajunsese purtatoare de cuvant a unui ministru care-o tinea langa el zi-lumina, n-avea nici weekendul liber. Nici macar nu era cine stie ce destupata la minte!
Am zis stop, ajunge cu-atata jale. M-am pus pe baut. Am ascultat toate barfele, am dansat, habar n-am cand mi s-a rupt filmul. M-a trezit dimineata Pisi. Nu-mi aminteam mare lucru nici de blond. Nu stiu ce ma apucase. Nu aduc barbati acasa nici daca ii stiu foarte bine, am mai facut-o o singura data, cu vreo doi ani in urma. Ca prin ceata imi aduc aminte ca asta-noapte ma apucase bocitul, cineva mi-a oferit o batista si am plans tacut pe umarul lui. Se poate sa fi fost blondul.
Dar sigura nu-s nici de asta. Inainte sa incep sa bocesc, un tip chipes se tot straduia sa ma convinga sa incep sa scriu si altceva decat anchete, o sa fiu uimita de succes. Probabil ma uitam la el cu ochi goi si neincrezatori si-mi ziceam ca mai bine mi-ar face curte decat sa ma bata la cap cu meseria. Nu intelegea nimic din privirile mele, un prost.
– Esti o ziarista in stare s-o faca, repeta intruna sau mie mi se parea, pana am izbucnit in hohote.
– Fugi, dom’le, d-aici cu cazul asta incredibil! Du-te la altii, du-te la politie. Nu stiu ce mi-a venit sa spun asta.
Cred ca a spus ca n-are de ce sa mearga la politie, dar n-am mai ascultat, am dat din mana a lehamite, eram crita.
Ar trebui sa-mi pun ordine-n viata. De fapt, ordine e, dar nu cum as vrea. Sau cum ar vrea mama. Ea mi-o da vesnic exemplu pe sora-mea mai mare. E inalta, supla, nu ca mine. Tot nemaritata. Avocata de succes, cel putin asa spune. A ramas sa locuiasca in casa parinteasca dintr-un cartier vechi al Bucurestilor si mama e mandra. Ar trebui s-o sun, s-o intreb ce mai face.
Nu m-am inteles niciodata cu mama, nu-i e pe plac nimic din ce fac. Nici macar nu e mama mea, cea adevarata a murit cand m-am nascut, tata s-a-nsurat sa ma poata creste ca lumea si noua lui nevasta avea deja o fata, mai mare ca mine. Nu pot spune ca mi-a lipsit ceva, dar tot ce era mai bun era pentru sora-mea, tot ce era mai bine facut era opera sora-mii, sora-mea trebuia sa fie piua-ntai, n-aveam orbu’ gainii sa nu ma prind ca sunt roata de rezerva. Iar tata pleca ochii-n pamant cand ma revoltam, era complet sub papuc.
De cand ma stiu am fost revoltata de ceva, mama n-a pierdut vreun prilej sa-mi reproseze ca sunt o iapa naravasa, nu mai prididea sa-mi spuna ca nu fac destul, ca sora-mea, si ca exemplul ei ar trebui sa-mi lumineze mintea. Ii intorceam spatele si asta o-nfuria cumplit, ne certam, mi-a venit mintea la cap tarziu, dar nici atunci n-as spune c-o duceam ca-n sanul lui Avram. Am rezistat amandoua. Ea devenea mai artagoasa, eu, mai incapatanata.
Ar trebui s-o sun. S-a intors de la biserica si framanta aluatul pentru placinta, doar stiu ca nu e duminica fara placinte si ca n-o sa cumpere cat o trai din alea cu surogate si E-uri de la coltul strazii, sora-mea si-a luxat o glezna si nu mai poate conduce masina, mai da si ea jos din kilogramele puse in ultimul timp, stii cat a luat? Nici nu ma gandesc sa-ti spun, dar tot frumoasa-a ramas, femeie implinita, nu schiloada ca tine, doar piele si os, ai mai pus si tu vreo suta de grame sub haine sau te tii cu apa plata cu lamaie ca fufele care-si dau ochii peste cap la televiziunea ta? Femeie in toata firea si sa nu stii ce-i bine, pe taica-tu nu ti-l pot da, e in parc cu mosii lui, la table, de nici un ajutor nu-mi e, parca mi-a fost vreodata, pun-te masa, scoal-te masa, tu ai de gand sa te mariti? O sa mor maine, poimaine si n-o sa-mi vad nepoti de la nici una, pe-acasa ai de gand sa mai treci? Nici nu mai stiu cum arati.
– Da, mama, am sa trec. Nu stiu cand, dar am sa trec.
– Ai grija de tine! Ai grija de tine! Te las, ca nu-mi vad capul.
Am inchis.
Din volumul in pregatire la Editura Cartea Romaneasca