În contextul unei piețe în continuă transformare, companiile din România caută soluții eficiente pentru gestionarea flotelor auto. Digitalizarea nu mai este o opțiune, ci o necesitate pentru optimizarea costurilor și îmbunătățirea experienței utilizatorilor. Arval Romania, unul dintre liderii pieței de leasing operational din țară, conduce procesul de digitalizare în segmentul mobilității corporate, oferind partenerilor soluții moderne, care au succes pe piețele mature din Europa.
- Cum se poziționează Arval România în contextul accelerării procesului de digitalizare, inclusiv în zona mobilității corporate? Ce soluții pot accesa clienții Arval și care sunt avantajele competitive pe care le au?
Digitalizarea este, fără îndoială, un pilon strategic de dezvoltare pentru noi, atât la nivel de grup, cât și local, în România. Viitorul este al soluțiilor personalizate și integrate, iar noi lucrăm la această abordare de ceva vreme. Am dezvoltat de-a lungul ultimilor ani soluții digitalizate care adresează nevoi specifice ale partenerilor noștri comerciali, iar una dintre ele este aplicația My Arval. Prin My Arval am reușit să le oferim managerilor de flote și utilizatorilor vehiculelor informații relevante pentru fiecare dintre ei. Este mai mult decât o aplicație, este o platformă integrată care oferă control și acces la date relevante pentru utilizarea flotelor auto. Prin My Arval am reușit să transformăm modul în care partenerii noștri folosesc serviciile de mobilitate, făcând totul mult mai simplu. Ai tot ce ai nevoie într-o singură aplicație!
- Pentru că am discutat despre My Arval, care sunt principalele funcții ale aplicației? Ce beneficii aduce pentru utilizatori?
Îmi place să spun asta și cred că este o descriere potrivită pentru aplicație: My Arval acționează ca un asistent personal de mobilitate. Utilizatorii vehiculelor pot accesa rapid datele contractului de leasing in derulare, pot localiza service-uri partenere, se pot programa din cateva click-uri pentru intervenții de mecanica, ITP si revizii, pot primi notificări importante și pot gestiona daunele direct din aplicație. Managerii de flotă pot monitoriza consumul de carburant, pot programa intervenții în service, pot accesa rapoarte detaliate despre performanța vehiculelor și pot gestiona comenzile noi. În plus, lucram sa integrăm alerte inteligente, conectare ușoara cu platforma de tracking GPS și fluxuri automate pentru documente, inclusive gestionarea rovinietei. Toate aceste trăsături ale aplicației simplifică considerabil activitatea administrative pentru un manager de flotă. Pe scurt, dezvoltăm My Arval pentru a oferi o experiență centrată pe comoditate și control, atât pentru cel care folosește efectiv un vehicul, cât și pentru managerul de flotă.
- Ce înseamnă procesul de digitalizare pentru mobilitatea corporate și cum vedeți evoluția sa pe termen mediu?
Este cât se poate de clar că suntem într-o perioadă în care digitalizarea este unul dintre cuvintele de ordine și că nu există domenii de activitate de unde aceasta să lipsească. Mobilitatea nu face excepție, iar Arval este unul dintre liderii pieței în materie de digitalizare. În ultimii ani, am investit semnificativ la nivel de grup în dezvoltarea unui ecosistem digital complet. Vorbesc despre tool-uri digitale integrate pentru monitorizarea flotei și gestionarea costurilor, soluții care ușurează în final experiența utilizatorilor.
Împreună cu soluțiile de consultanță, Arval susține transformarea și își propune să conducă schimbarea către mobilitatea sustenabilă printr-o gamă variată de soluții digitale interconectate. Reprezentativ este My Arval, despre care am discutat anterior.
Pentru managerii de flotă, am dezvoltat platforma Arval Connect, care permite monitorizarea flotei în cele mai mici detalii, monitorizare GPS in real time, gestionarea costurilor cu ajutorul rapoartelor detaliate si dashboard personalizabil pentru vizualizarea KPI-urilor critici pe fiecare vehicul.
În 2024 am lansat aplicația Arval Car Sharing, prin care angajații unei companii pot rezerva și partaja autoturismele oferite ca beneficiu de mobilitate internă direct de pe telefonul mobil, în timp ce managerii au acces în timp real la date despre gradul de utilizare și costuri.
Pentru segmentul vehiculelor electrice, oferim cardurile de încărcare Arval Energy, în roaming, integrate cu o aplicație care ajută utilizatorul să localizeze stațiile din rețea și să controleze costurile de încărcare, plus finanțare pentru stații de încărcare în parteneriat cu BNP Leasing Solutions.
În perioada următoare, ne vom concentra pe extinderea soluțiilor pentru vehiculele electrice și pe dezvoltarea serviciilor de mobilitate complete și interconectate. Credem că viitorul este al serviciilor de mobilitate integrate și am făcut pași importanți în această direcție. Soluțiile noastre digitale merg dincolo de o singură aplicație, ele conectează toate etapele ciclului de viață al unui vehicul, de la momentul livrării până la cel al returnării.
- În contextul accelerării adopției vehiculelor electrice, cum susține își susține Arval clienții în procesul de tranziție?
Vehiculele electrice sunt tot mai populare în segmentul mobilității corporative, inclusiv în România, lucru care a reieșit din rezultatele Observatorului Arval pentru Mobilitate și Flote, ediția 2025. Este o tendință pe care am anticipat-o la nivel de grup și pentru care ne-am pregătit în ultimii ani. Astfel, în mod categoric tranziția către mobilitatea electrică este o prioritate pentru noi. Soluțiile digitale pe care le propunem sunt adaptate pentru a sprijini acest proces. Aplicația My Arval este un exemplu foarte potrivit în acest sens pentru că în curând, prin intermediul ei, șoferii vor putea localiza stațiile de încărcare disponibile pe straseul lor câtre destinație. Pentru managerii de flotă, prin intermediul departamentului de Consultanța Arval, oferim analize dedicate care îi ajută să înțeleagă costurile totale de proprietate ale vehiculelor electrice și să optimizeze utilizarea flotei, inclusv să descopere oportunitățile de electrificare.
- Cum răspunde piața din România la soluțiile digitale integrate în managementul flotelor?
Suntem pe drumul correct câtre un nivel optim în ceea ce privește digitalizarea soluțiilor pentru mobilitate, și ne încurajează tendința pe care o observăm în piață de a adopta noile tehnologii, de multe ori chiar într-un ritm accelerat, ala cum reiese din Observatorul Arval pentru Mobilitate și Flote. Noi le oferim partenerilor și clienților noștri o gamă variată de servicii digitalizate prin care își pot monitoriza și optimiza flotele și sunt tot mai mulți cei care le adoptă. Procesul de digitalizare aduce cu el optimizarea utilizării vehiculelor din flotă, iar acesta este principalul beneficiu în adoptarea soluțiilor noastre. Am putea spune că plecăm de la o nevoie, aceea de a folosi vehiculele din flotă într-un mod cât se poate de eficient, și ajungem la un rezultat satisfăcător printr-un proces care presupune adoptarea soluțiilor digitalizate. Nu este însă un proces lipsit de provocări, iar cea mai importantă rămâne schimbarea mentalității – trecerea de la managementul tradițional la platforme integrate digitale.
- Care sunt următoarele etape în strategia de digitalizare a Arval România?
Viziunea noastră se bazează pe conceptul de “Fleet Management as a Service” – o platformă completă care să integreze toate aspectele mobilității corporate, de la vehiculele tradiționale la soluțiile de mobilitate alternativă. Pentru vehiculele electrice, oferim deja soluții de management al infrastructurii de încărcare și algoritmi de optimizare a autonomiei. În ceea ce privește vehiculele autonome, colaborăm cu producătorii auto pentru a integra tehnologiile de conectivitate și să pregătim platformele noastre pentru gestionarea flotelor autonome.
Ne concentrăm pe dezvoltarea platformelor existente și investim resurse în implementarea AI pentru personalizarea serviciilor de mobilitate integrată. Strategia Arval Beyond a fost extinsă până în anul 2026 și ne propunem să ajungem la două milioane de vehicule în flotă, 400,000 dintre acestea electrificate. De asemenea, un obiectiv important este să le oferim partenerilor cea mai avansată platformă digitală de fleet management, capabilă să gestioneze orice tip de vehicul și modalitate de transport.
