Tarifele practicate pentru cursurile de formare profesionala de pe piata locala nu vor mai creste in viitor pentru ca deja s-a ajuns la preturi foarte ridicate, apreciaza Costea Dumitrescu, partener in cadrul companiei de training Ascendis.
Pretul unei zile de training poate costa pana la 4.000 de euro. “Deja s-a ajuns la tarife foarte ridicate pentru ziua de training, tarife care le depasesc pe cele din Austria sau Belgia. Firmele nu vor mai putea sa creasca preturile cursurilor clasice de vanzari, spre exemplu”, spune Costea Dumitrescu, unul dintre cei sase parteneri, care este actionar majoritar si cofondator al Ascendis, una dintre cele mai mari firme de training de pe piata.
Cititi in suplimentul de luni al ZIARULUI FINANCIAR, Profesii, care sunt cazurile in care tarifele cursurilor vor cunoaste o crestere si ce tendinte se contureaza pe piata locala de training.